Sicriul scuipă apă cu sânge și clorofilă, Amalia îl prinde de mană pe fratele ei vitreg mort, se rotesc ca acele de ceasornic, la fel animalele și păsările sălbatice, limba vântului, a unui pământ repugnant. Copacii și florile se înrădăcinează în mișcare de burghiu, timpul e lichid și poate înșela pe oricine, toate alcătuiesc climatul unei păduri ce se scufundă. Trupul celor doi dansează în trupul unui monstru, se naște un copil normal sub o primăvară diluată necorespunzător.