Ni s-au mutat părinții, pe rând, în cimitir,
E satul tot mai jalnic, mâhnit ca un martir;
Ne-au așteptat o vreme, cu sufletul hrănit
De o speranță vie, și mult i-am mai rănit.

E-așa pustiu pe drum, doar praf, ca altădată…
Iar pomii, alte soiuri, nici dudul nu-i la poartă,
S-a înnoit și gardul, - grădina e la fel -
Iar câinele e altul, nu-i dragul Azorel.

Ce liniște profundă e-n curte, peste tot…!
Mă-ntâmpină zâmbind, un băiețel de-un cot,
Îmi face semn cu mâna, vădit, că-i bucuros,
E strănepotul tatei, nepotul meu frumos!

Îi mângâi obrăjorul…doar tata m-aștepta
Să-mi ducă din bagaje, bătrân, mă ajuta…