ceva rămâne în urma noastră

un petec de hârtie, amintiri bifurcate

spre țări necun0scute până la vârsta de 40 de ani

petece de hârtie cu adnotări grăbite despre

alarme dese, rachete trimise spre țara sfântă

gustul mâncărilror românești,

gânduri de reușite sau nereușite,

umiliri la serviciu sau greutăți de limbaj, chiar

de la prieteni lovituri sub centură, redeveniți străini,

împăcări, petice, nepoți cu guturai, alergii sau

diverse boli, Corona să nu respirăm să nu înghițim

ein ereț aheret ,nu am altă țară -în ivrit,

aparținem acestui pământ de veacuri, ne-am întors acasă,

dar verii noștri nu ne-au primit cum se cuvine...

cărțile le-am predat pe la cei care ne mai adună

în universul israelian-

sper să nu cadă o dronă să ardă cultura

am donat o mulțime de cărți și îmbrăcăminte

golind casa, betonul ne apără în adăpost

ne-am cerut scuze lui Adonai poate să NU se repete

Holocaustul,

inventariez fiecare minut între alarme

organizațiile teroriste au distrus metaforele de bucurie

aprovizionăm între alarme fructe și legume la preț triplu

Haifa ieri a fost poluată cu chimicale

sigur au nimerit într-un rezervor nepermis,

neapărat...

dar de ce vă scriu toate astea, voi nu simțiți pulsul poetei, viața merge înainte voi vă distrați

cântați, trăiți...

până la 40 de ani sub Ceaușescu, fie-i țărâna grea, nici măcar nu mi-am închipuit cum arată o sală de concerte

din Monaco, Paris, Montreal, Madrid... privind la Mezzo în loc de știri acum,

mai avem puțin și numai avem ce elibera

ostaticii din Gaza probabil sunt morți? (OARE VA DEVENI MOMÂNTUL CELOR 101 OSTATICI)

să ne rugăm de sărbători și pentru cei căzuți la datorie

sau uciși pur și simplu pe o stradă pentru că sunt evrei

atentatele continuă pentru ei nu contează viața

sunt milioane ca furnicile care pot veni spre noi în mâini

sau cu dronele iraniene modernizate să ne terorizeze mereu...