poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 62 .



Nu plânge tată, am eu grijă de tine
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TEGO ]

2024-09-03  |     | 



Dumnezeu nu a fost copil, de aceea nu ştie să îi îngrijească pe ai lui.

Nu ştiu dacă mi-am dorit ceva mai intens, în viața asta, ca mâncarea și somnul.
Copil fiind, trăiam într-o lume atât de săracă încât doar o bucată de mămăligă și câteva dude erau tot ceea ce mâncam, zile la rând.
La noi, dudul nu apuca să-și scuture fructele, căci le mâncam în pârgă.
Chinul ne mai trecea odată cu venirea nopţii când, cu greu, somnul învingea foamea.
Mă rugam la Dumnezeu să mă lase să dorm până va rodi dudul din nou, dar ruga mea nu se împlinea.
Nu ştiu să explic, dar cred că aerul rece ţinea de foame; dacă îmi umpleam plămânii cu el, era ca şi când mi-aş fi umplut şi stomacul. Şi mai este ceva, bănuiesc că pe Dumnezeu îl ţineam în plămâni. Dimineaţa, aerul îl scotea afară, căci nu mai aveam nevoie de el până pe la amiază când îl căutam disperat privind spre cer, apoi prin grădină, pe unde speram să fi lăsat şi pentru mine un fruct copt, dar găseam doar acreala zemoasă dintr-un cârcel de vie. Ştiam că Dumnezeu era pe-acolo, dar se ascundea.
Îl găseam în bucătăria de vară, în jurul mesei, acolo unde, bunica, mama, tata, fraţii mei şi eu, stăteam toţi, ţinându-ne de mână, rugându-ne lui. El ne asculta ruga, căci aveam toţi poftă de mâncare. Degeaba ţi-e foame dacă nu ţi-e poftă, spunea bunica, şi ne tăia, cu aţă, din mămăliga pe care o îmbucam pe îndelete. Fiecare o mânca cu gândurile lui. Doar mamei îi plăcea să o înmoaie în lacrimi.
La final eram nişte sătui cu burţile goale şi ochii plini de mirare căci, în aer, încă se mai simţea miros de mămăligă, dar de pe masă, roata galbenă şi aburindă, dispăruse.
Atunci am ales să mă pun în locul lui. Îngenughează Doamne, i-am spus. Şi el a îngenuncheat. L-am mângâiat pe creştet spunându-i că-l iert. Şi iertarea a început să-i umple trupul, iar faţa, pe care i se citise foamea şi setea, i s-a luminat.
Eu continuam să mă mir cum de un copil putea să îngrijească de Dumnezeu.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!