poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-07-31 | |
Men, mai pune două degete si două cuburi de gheață în paharul ăsta, nu, nu-l schimba, sunt doar urmele buzelor mele pe el, altădată rămâneau pe sânii femeilor câteva zile, atât cât dura și iubirea, fugeam, mi-era frică, totul era o singurătate mișto asortată cu chiștoace de Camel și cu nonsubstanțialitatea răului, eram esenian de tânăr și la trup curat. Păcatul nu e o chestie juridică, zice reverendul lui Updike, și habar n-am dacă e alibi sau probă. Nu strâmba din nas, „mâinile ajungeau mai adesea la sâni decât la cărți” nu e o chestie scăpată de un golan de clasa a doișpea în veceul școlii, ci o confesiune de teolog de Ev Mediu. Hai, mai pune un pic, cred că gheața îl face biodegradabil și weekendul îl face și radioactiv, prea e timpul de înjumătățire mic. Azi am aflat că cea mai plictisitoare zi din istoria omenirii a fost una acum vreo șaizecișiceva de ani. Cu date și algoritmi furnizate de oameni de știință. Cum dracu să accepți asta fără o linie de cod scrisă de Cioran sau de Fitzgerald? Dumnezeu, văzând că bărbatul nu-i suficient de singur, i-a alăturat femeia… Asta-i biblie curată. Da, totul e în paragină, până și cerul a devenit o cantină socială unde toți proscrișii pot veni cu un sufertaș murdar să-și ia porția zilnică de haleală. Trăim pe datorie, împrumutăm totul din cărți și filme. Nimeni n-a mai ieșit din mulțime să calce pe ape. Tot ce-am crezut c-am strâns în cunoaștere e de fapt nul, mizerii d-ale conștiinței. Mi-e scârbă, men, până și ritualul sinuciderii va deveni o chestie banală în conferințele cu pierderea biodiversității. Durerea aparține clientului, noi punem doar băutura, parcă îmi reproșezi privindu-mi paharul gol, pastișându-l pe Mazilu. Credeam că pot să-mi șăruiesc sufletul, ceva ca-n Casablanca, play it, Sam, play as time... E începutul sfârșitului lumii ăsteia frumoase, lume în care puteam greși fără sabie și iubi fără ceas. O lume fără reguli, în care era permis să întârzii chiar la propria-ți moarte. Nostalgia va fi interzisă peste tot, în tramvaie, parcuri sau baruri. Nici măcar efemeridele inimi străpunse de săgeată nu vor mai fi permise pe nisipul mării. Totul va fi considerat o agresiune sentimentaloidă îndreptată împotriva celorlalți umanoizi. Și noi, noi cei care am fost la Troia, ce să facem? Știu că m-asculți, c-asa-i fișa postului, menule, o să termin cu tâmpeniile mele existențiale și într-o zi o să-ți povestesc din poeziile întâlnite de mine. Nu face fața asta, stiu ce zic, fiecare poezie e o poveste. „Când tatăl meu avea 19 ani s-a/ îndrăgostit de o fată și a fugit cu ea/ la părinții mamei mele./ Mama avea 7 ani și se juca prin curte./ La un moment dat s-a uitat prin gaura cheii/ După 15 ani-când tata a terminat războiul/ s-a întors în sat si s-a căsătorit cu mama./ Niciodată./ Mama nu i-a iertat ce a văzut prin gaura cheii./ După mulți ani mi-am făcut curaj si am intrebat-o:/ Dar ce-ai văzut prin gaura cheii?/ „Ea stătea pe scaun iar el în genunchi/ Îi pieptăna părul galben și lung/ Apoi i l-a împletit într-o coadă”/ ” Da, men, asta e poezie de povestit. Ca pe-un film rusesc. Mestecând sinapsele, nu popcorn
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate