mi-am corectat mersul atunci când genunchii au încetat să mai sângereze
când nu le-am mai auzit durerea
acel trosnet sfidător care îmi lovea timpanele
strecurându-se strident până în creștetul capului

există un moment după care durerea nu îți mai umblă prin trup
pentru că nu vrea să își mai piardă timpul cu deplasări inutile
ea îți pătrunde în receptori sub forma unui sunet hidos

când nu mai poți să mergi
dar vrei să continui
te târăști
oricui îi este oferită o frânghie
dacă o folosește sau nu
ori cum o folosește
este fix treaba fiecăruia

eu am prins de frânghia mea să pot continua drumul spre sus
și-am lăsat un semn pe cărare
pentru cine ar fi trecut pe acolo să știe despre mine

pe om îl poți recunoaște după oftat
doar să ai răbdare să-l asculți

am ars devreme
îmi tot spuneam până când adormeam cu fruntea lipită de un obsidian
ca să primesc visele fierbinți uitate în adânc
dar șoaptele sale spuneau despre vremuri în care era un vânător de temut
nu o piatră uitată pe cale

așa este omul fără vlagă
ca un vulcan stins
din care mai răzbate uneori câte o pufăială
nici nu fierbe
nici scrum nu-i
ici colo bucăți rămase din el