De vină că uneori sunt grăbit
și scriu prost
este învățătoarea dintr-a treia
care îmi lăsa impresia că
ochiul ei stâng
mă spiona vădit și
nici mirosul de parfum
nu i-l aveam la suflet…
mereu îmi zicea „simpaticul meu teo
treci la tablă
și scrie-mi tabla înmulțirii cu 6”
numai cu roluri din astea mă „alinta”
ori de câte ori vreun coleg
uita să-și facă temele ori
să-și scrie pe mână tabla înmulțirii
ieșitul la tablă
era un reflex pentru mine și
o boală incurabilă pentru „iubita” din umbră
și totuși ochiul ei stâng
căzut într-o parte
mă spiona ca și când
aș fi fost micul interlop al clasei
care își scrisese pe mână în palmă
și chiar
pe pulpa interioară a piciorului
în sezonul în care
pantalonul scurt
făcea parte din recuzita zilei
toate formulele din manualul de aritmetică
scenariul era o măsură de precauție
pe care nu am aplicat-o niciodată
și asta datorită ochiului ei stâng
care se învârtea ca un periscop
iar când ni se intersectau privirile
îmi îngheța sângele în vene
deși afară erau 35 de grade
trupul îmi era invadat de senzații reci
ca și cum aș fi fost supus unei incizii cu gheață

uneori scriu grăbit și prost
poate mult prea prost
pentru unul care
a trecut prin 22 de ani de școală
pentru că
în imaginea ochiului ei stâng
a rămas
încleștat acel „simpaticul meu teo”
iar în mine a rămas aceeași întrebare
ochiul ei era de plastic?