E soare afară, o zi toridă în 96', o minge pe jumătate dezumflată se rastogoleste pe asfaltul încins,
în spatele blocului 36 ne jucăm desculți un soi de fotbal și am luat cupa! Am învins! Aveam ochi deschis
în punctul Bindi dar eram orb ca și acum căci nu ajunsesem încă pe vârful muntelui Abi Gamin ca să primesc
viziune nouă și să înțeleg cum să deschid acel ou ce naste ego, apoi să primez, să deschid gura și să vorbesc.
La tomberoanele din spatele porții un băiat cu ten închis cantă din gură și face hărmălaie.
Atunci l-am întâlnit întâia oară pe Rupi, cotrobăia după o bucată de pâine printre gunoaie,
iar în copilăria noastră și în răutate, am luat o piatră și l-am lovit direct în ceafă, Rupi a picat,
direct în ghenă, Rupi nu era genul ăla ce bagă pe venă, era un băiat timid cu handicap,
care doar căuta mâncare, noi mai handicapați că el i-am dat cu pietre-n cap, și l-am vânat
Și timpul trece iar copiii de altădată se transformă în oameni cu barbă, în oameni cu ceartă în ureche,
ăia de se cred din lumea veche, unde totul era mai bine, mai țîi minte? zice unu, eu îi zic nu, că n-am putut reține.
Am trecut prin mii de pagini de istorie, și acum gândesc retoric, defapt mă simt ușor metalic, ușor robotic.
Am ruginit în timp scanând papirusuri și cărți cu pagini veline, studiind idei cretine și ritualuri creștine
dar am uitat totul într-un bob de orez, într-un colt cenușiu al minții adânc în creier sau în minte unde nu mai este nimic viu.
Unde am sperat că mai există un neuron, sau măcar vocea mamei mele, dar am uitat-o și pe asta. Atunci măcar moaca lu Taică-miu,
Față palidă, am văzut-o în sicriu, mi-a rămas mereu în minte și-acuma scriu despre asta atâta de candid, dar simt ceva magic
cu zâmbetul pe față și grimasă pură, am în spate un demon cât camara din care iasă, aruncă cate un gând intruziv, crede-mă nimic plăpând,
totul chaotic, am crescut catolic, sau poate protestant cu tatăl meu alcoolic cu mireasmă sfântă de tutun a fost om bun, știu doar atât, când am fost tânăr am prostestat, dar oare acum mă îndrept înspre ortodoxie?
de vreo 14 luni e singura mea reflexie, atunci când fumez prea mult tututn cu iarbă intru în galaxie, și mă gândesc cum de m-am născut
atât de neștiutor și cum acum sufăr tot de-aceasi bolă, în care uit tot ce învăț, învăț la infinit, repet la nesfârșit, și iată... uit!
Aaaa am uitat de unde am plecat sau unde am rămas, să închid o paranteză? cică tot ce scriu e prea ambigu, zice Silviu dar în poezia mea,
fiecare literă recită cât-un sunet și puse cap la cap devin un sens, se leagă în octave, și când pun pixu jos devin tabula rasa,
Îmi amintesc acum! eram la scoală eu am fost ăla ce șterge tabla, și nici măcar n-am scapăt de doamna învățătoare vă spun cu sinceritate o profitoare.
M-a scos la tablă, la scris și la șters, dar matematica ei bizară nu s-a atins de mine...ce spurcăciune, să dau eu literele mele pe cifre fară sens.
Deabea mai tărziu am înțeles, sensul cifrei 6, atunci credeam în șanse, credeam că evoluez în spirit cu timbre sub limbă și transe,
dar nu am găsit nimic, deși am căutat prin natural și chimic până m-am trezit că am omorât un ego și acum sunt mai bun ca tine,
și o să fiu un ou nou începând de mâine că azi deja am pus tutunul peste iarba defapt sunt câine un singur lucru bun am frant o pâine,
cu Rupi aseară, l-am întâlnit pe strada avea barba murdară neagră, a spus "Salut vecine", i-am răspuns "Rupi, să treci deseară pe la mine".
Și a venit, ce om simțit, ce om cuminte, m-a așteptat pe bancă afară iar mâna lui stangă arată de parcă i-ar fi explodat o petardă în pumn închis.
I-am oferit ce am avut la îndemăna, și l-am îmbrățișat! Nu miroasea decât a har, s-a îndepărtat uitandu-se în plasă, lacrimi in ochi și zâmbet pe fată,
"Te iubesc fratele meu a zis" am 36 de ani dar e primul te iubesc pe care l-am simțit de la un bărbat, nu am simțit asta nici măcar de la fratele meu
Odată demult l-am împuns cu colț de șarpe care ieșea din canin si am fost frate rău ca și Cain, am un
smeu care mă urmăreste mereu, stă în spatele meu, că m-am născut în anul dragonului...
Dar poate Rupi este un înger trimis de arhitect, să mă pună pe cărare, pe care? ți-aș spune în post-scriptum dar harta asta n-are decât sfârșit de drum.