poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-12-22 | |
Stau întâmplările pe marginea zilei. De dimineaţă tare, cu mult înainte de răsăritul Soarelui, clipa lungă aşteaptă Ecoul Tăcerii Dintâi… Între Perseidele din August și Ursidele din 17-25 Decembrie, cea mai fidelă-mi este Steaua Polară pe care o port în inimă și când sunt într-o gară, ca acum, însoțit de primele catete ale lui Pitagora, 3 și 4, cifrele lui 34.
Iată-ne-n povestea vie, începută-n clipa aceasta magică-n care s-au luminat dintr-o dată anii, lunile, săptămânile, zilele, orele, clipele trăite așa cum au venit toate dăruite, frumoase sau ciufulite. Totul a început de la gândul că anul acesta, zilele săptămânii se așează exact ca-n 1989. Exact ca-n 1989, și azi, 22 Decembrie, 2023, este tot vineri. Observasem această repetare a zilelor de pe 17 Decembrie. Numai că azi, bila albastră care se rostogolește pe Scara Vieții, miraculous, a declanșat curgerea gândurilor cu Cântecul amintirilor. Plecând de la ora dimineții, 4:43, instantaneu, gândirea rapidă și gândirea lentă ale ardeleanului, fulgerător s-au declanșat într-o înlănțuire de ramuri și conexiuni între și pe cărările inimii și ale minții. Primul gând, că între 1989 și 2023 sunt 34 de ani. Trei și Patru, primele catete ale lui Pitagora s-au atins de coarda subțire cu visele și abisele Infinitului... Pi, Pitagora, Agora, Yann, Elian, Eliza, Valiza, Alexis, Yannelis, Sloterius, Zelkanu, Sirius, Algor, Mizar, Zar, Scoică, Tren, Gară, Steaua Polară, Carul Mare, Pământul, Soarele, Luna, Apa, Aerul și Fraierul... Aici ne oprim și, după prima cafea, o luăm de la început... Dă, Doamne, lumină, pace, sănătate și bucurie, inimi curate, fericite și toate cele bune, până la vise împlinite... Marea de cuvinte duce corabia vieţii Acolo unde-o duce cârmaciul Indiferent prin câte furtuni ar trece Viaţa nu-i numai o sărbătoare şi o veselie Cu cât valurile sunt mai mari şi mai ameninţătoare Cu atât bucuria în portul de destinaţie este mai mare… De ieri, eu și Doamna mea, Dorina, căreia-i spun "Singurătatea mea", alteori îi spun "Doamna cu cioara de la Timișoara" am început să împodobim Brăduțul, de la Butuc până-n vârf unde stă și luminează Steaua de la Bethleem. Pe tine, te chem, Colindătorule care ești, cu sferele tale colorate-n culori îngerești, cu peștii tăi zburători printre celelalte zburătoare, cele mai prețioase fiind lebedele clipelor lungi, cu pene de RodAdoR, de la Mizar și Algor, din Carul Mare până la Infinitul Punctului din inimă... Corăbierul aruncă ancora-n Ora lui Pitagora, spre bucuria raportului dintre lungimea cercului și diametrul său. Vorba aceea, fie cercul cât de mic sau cât de mare, raportul acesta este același... Ora lui Pi îmi este martoră... Pânzele Albe fac aripi de fluturi care, toţi împreună-s trup din corabia zburătoare spre sărbătoare… Nu lăsa zilele să treacă pe lângă tine fără să te ridici, încă o treaptă spre Chipul lui Dumnezeu pe care, dacă-L asculţi, fericit vei fi. Cine face ascultare, liber va fi. Iubeşte frumuseţea lumii. Învaţă să vezi frumos și marea de lumină va lua locul întunericului și întunericul se va face lumina… Marginea scării cu iederă-i în Via Vieţii, acolo unde-n primele ore ale dimineții se va simți seva pe care clipele lungi o transformă-n Treptele Tympului prin cântecul și culorile Infinitului… Haide să-ţi arăt Răsăritul şi Asfinţitul. De pe Insula Meeea se văd amândouă deodată Valurile urcă-n rostogolire pe plajă... Cerul, marea şi pământul Au brăzdat în mine Gândul Şi au semănat Cuvântul Care-a încolţit în Visul Cu cărare-n Paradisul Din izvorul Vieţii mele Cu o Cale-n trei răzoare Răzor în lanul de secară, lanul de rapiţă și prin floarea-soarelui Luna cântă, marea cântă şi în mine-i cânt de seară Şi o mie de luceferi vin din depărtare iară Vezi, se strâng în ceaţa luncii ca feciorul la fecioară Împărţind mii de iluzii, nostalgie într-o doară Asta, pentru-a mia oară... Bucură-te, Mirciuță, că bucuria este hrana sufletului, îmi zicea mama văzându-mă aruncând în sus o mingiuță. Și eu mă bucuram cu mingiuța aceea de un leu, aruncând-o cât puteam de sus și ea se întorcea la mine și eu o prindeam și-o întrebam: Cum este acolo, sus? Ce-ai văzut?... Constanța, Vineri, 22 Decembrie, 2023 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate