cobor scările de la etajul zece. Blocul nu are lifturi. Constructorul furase banii de lifturi și fugise în Italia. Prinde hoțul, scote-i ochii! Fac asta de cel puțin două ori pe zi. Ajung la biroul notarial, unde lucrez ca agent de livrări, aproape terminat. Terminat ajung și acasă în fiecare după-amiază, urcând cele 250 de trepte. Uneori mă opresc la etajul șase ca să-mi trag respirația și adeseori adorm, cum se întâmplă și astăzi. Cineva mă zgâlțâie de umăr și o văd pe doamna Simionaș, cu care mă salut zilnic, tamponându-mi fruntea cu o cârpă muiată în apă.
- Te simți bine? mă întreabă cu o expresie a feții care mă neliniștește. M-ai speriat de moarte!
- Sunt doar epuizat, îi răspund. N-am mai putut urca până la zece.
- Te poți ține pe picioare?
- Da.
- Atunci intră la mine să-ți fac o cafea! Și mie mi se întâmplă câteodată.
Doamna Simionaș are un apartament cu două camere mobilat sumar: un pat, o măsuță rotundă, două scaune cu spătar și un televizor vechi. Mă așez pe unul din scaune în timp ce gazda dispare în bucătărie. Nu are mai mult de treizeci de ani, etalează o un fizic plăcut, accentuat de o fizionomie distinsă, plină de farmec, radiind în jur vitalitate și feminitate, cu un puternic impact de seducție. Vecinele de pe palier bârfeau că nu avea toate țiglele pe casă și că exercita o influență nefastă asupra bărbaților. Apare destul de repede cu două cești aburinde.
- Scuze pentru întârziere, domnule Augustin!
- Nu face nimic, zic, eu îți cer scuze pentru deranj. Sper să-mi pot reveni într-un timp rezonabil.
- Poți să rămâi cât vrei, omule! Nu-mi cer copii de mâncare!
- Mulțumesc, dar n-aș vrea să te expun bârfelor.
- Sunt expusă oricum, domnule Augustin, și oricum nu mă afectează. În blocul ăsta se petrec lucruri ciudate, dacă n-ai observat. Bea-ți cafeaua!
Sorb o înghițitură. Îmi aprind și o țigară.
- Ai aparat de făcut cafea?
Zâmbește, ușor măgulită.
- Da de unde! O iau ca pe un compliment. Mulțumesc.
- N-am mai băut o cafea așa de bună până acum, serios! Despre ce lucruri ciudate ziceai?
- Lipsa liftului, conchide ea, nu e tocmai întâmplătoare. Cred că ai observat că vecina de la parter are o față alungită, ca un bot de cal, cea de la unu seamănă cu o bufniță, slaba de la doi pare o capră subnutrită, aia de la trei aduce la gură și nas cu o cârtiță, vecinul de la patru nu se deosebește prea mult de un porc mistreț, băbuța de la cinci are ochi de viezure, iar cea de la șapte de șarpe, vecinul de la opt parcă-i un ogar flămând, în călduri, pe când cel de la nouă semănă cu un iepure, o adevărată grădină zoologică!
- Chiar așa! Ai un spirit de observație extraordinar!
- Nu-ți mai spun că zilnic se perindă pe aici tot felul de indivizi cu fizionomii bizare, ceva între lup și coiot, care intră și ies din apartamente, aparent fără niciun rost.
- Curios!
- Nu sunt alarmistă de felul meu, dar, văzând toate acestea, cred că există o conspirație împotriva noastră!
- Da, parcă am fi în Ferma Animalelor. Acum îmi explic și eu de ce m-a părăsit, Maria. Zicea că simte ceva necurat aici!
- Femeile au un instinct mai puternic decât bărbații. Avea dreptate.
- Ar trebui să mă tem?
- Dacă nu răspunzi la ispitele lor, nu.
Mă uit la ceas și văd că e trecut de 10 noaptea. Dau să mă scol de pe scaun fără succes. Pe scări se aude zarvă mare. Doamna Simionaș crapă ușa să vadă ce se întâmplă.
- Se bat ca nebunii, îmi zice. Cineva a sunat la Poliție, fiindcă aud sirenele. Dă-i dracului! Văd că ești foarte slăbit! Rămâi în seara asta la mine!
- Nu se poate să abuzez chiar atât!
- Nu-i nici un abuz, domnule, te primesc în patul meu și gata. Ești somnambul?
- Acum nu mai știu, când eram copil m-a surprins mama umblând pe tavan.
Mă ajută să urc în pat. Îmi scoate sacoul, cămașa, pantalonii și pantofii.
- Sper să nu te surprind umblând peste mine! îmi atrage atenția în glumă. Nu că mi-ar displace, dar m-aș speria forte tare…