(dedic acest discurs al meu tuturor celor ce-au fost răniți, umiliți, insultați pe acest site, sau pur și simplu au fost oripilați de unele manifestări ale câtorva personaje de aici, care au veșnic sămânță de scandal, precum și tuturor celor tăcuți dar nu morți cum probabil se interpretează)

„Vreau să fiu mare” era titlul unui film celebru, o comedie de situație ce te făcea să-ți smulgi părul din cap chiar de nu-l aveai. Așa pot striga și eu, un nimeni pe orice scară ierarhică a societății pământene. Un nimeni autodidact îndrăgostit de poezie care vrea cu tot sufletul să crească în percepția și redarea vibrației poetice. Așadar…

Intru pe o poezie. Citesc. Bună. Derulez mai jos să descopăr revelate de alții, noi și neașteptate sensuri. Văd scuipături și poale în cap. Mă trag de urechi, îmi pleznesc vreo două palme peste scăfârlie, doar-doar m-oi trezi din visare. Optimistă, crez c-am ajuns la piață, printre lelițe, să-mi fac cumpărăturile. Deși îi cam noapte afară. Tehuie di cap, nu pricep fenomenul. Interlocutorii mei nevăzuți, oameni școliți, titrați, talentați. Și care, din Olimpul lor coboară câteodată, să ne dea nouă, celorlalți, prostimii de umplutură, câte o palmă după ceafă, să ne strivească sub înalta lor cultură. Care cultură se revarsă generos asupra noastră ca o cascadă. Și mă translatează mintenaș în universul leliței. Știu că singura ei preocupare face trimitere la un anumit organ al omului. Arzătoarea problemă universală este pusă pe tapet: care o are mai lungă, mai groasă sau mai vioaie? Adică în transcriere de baltă a țâpuriturilor de sub și dinafara coviltirului, cam așe:
Plua-n sus și plua-n jos
Eu merg țanțoș și fălos
Scoate banu că moșesc
Ba un spin ba un ciulin ochios
Dau cu barda și barosu
Îngerul îl iau la rostu
C-a uitat să mi se-nchine
Că îi dau șorici cu pâine
Plua-n sus plua-n jos
Îți sunt împărat fălos
Și de vrei și de nu vrei
Plua este tot ce-ți iei.

Îmi vine să-ntreb, zău bre, doar atât puteți? Ăsta-i exemplul pe care puteți să ni-l oferiți? La piață, de se-ncearcă să mi se-arunce în față (metaforic vorbind), numitul organ (oare s-o fi descoperit ce înseamnă după cercetările cu care am fost amenințați?), replic imediat: „eu știam că aia se ține în pantaloni nu în gură, dar de-ți place atâta, poftă bună!”... Asta la piață.

Pe un site literar ce să replic distinșilor autori care fac paradă de talentul și titrările lor academice? Ce să le spun celor care aduc lângă tronul de aur al poeziei troaca de porci și cu o viteză amețitoare sar de pe tron în troacă și invers, de noi, cei din prostime, rămânem siderați? Degeaba căscăm gurile ca la circ, ne dăm singuri pumni în cap și șuturi în dos doar doar ne-om trezi din coșmar. Cu intermitențe, după o perioada de acalmie, iarăși începe aceeași sarabanda tron-troacă, aceleași personaje își dau la gioale cu frenezie, mai în față mai în spate, depinde cum cade zarul. Și aceleași acuze, repetabile în delir, sparg „gogoși” urât mirositoare, într-un dispreț total față de ceilalți, mulțimea neparticipantă la sarabandă.

Aș vrea să țip: hei dragilor, treziți-vă! Eu și ceilalți care intrăm aici, pe site, după ce ne desprindem din ventuzele unei realități mizere, ce abundă în oribilități de tot felul, căutăm aici un strop de frumusețe. Pentru că avem nevoie să ne încărcăm sufletul de frumos, altfel ne uscăm, murim ca spirite. Cui să strig însă? Ei, corifeii agoniei, olimpienii, cei care mustesc de inteligență și talent, nu ne bagă în seamă pe noi, cei de jos, neposesori ai galonării lor. În disprețul lor de zei nemuritori uită un adevăr esențial: orice olimpian există doar atâta vreme cât există muritorii care cred în el.

Așa că eu zic să nu întindeți coarda prea tare băieți, voi cei ce sunteți mai puțin de zece persoane care tot iscați tot felul de furtuni într-un pahar de apă cu iz de budă și bordel! Voi cei care creați aici o atmosferă irespirabilă, de orice poet care are măcar un minim de bun-simț este cuprins de scârbă și lehamite și îi vine să fugă mâncând pământul! Nu-i nevoie să vă numesc – vă știți prea bine. Și noi ceilalți membri la fel vă știm.

Terminați odată cu vânătoarea de vrăjitoare, cu reglările deconturi pentru niște lucruri petrecute cu ani în urmă, cu hăituirea unor poeți doar pentru că nu vă cer voie vouă pe cine să comenteze și să evidențieze eventual! Opritorul bunului-simț nu funcționează la voi, băieți? De aceea ați făcut facultăți și-ați citit tomuri de filozofie și literatură – ca să puteți să vă puneți poalele-n cap precum pirandele? Un pic de rușine nu vă este deloc? Credeți cumva că acest Atelier Literar a fost creat ca să-l transformați voi în arenă în care să vă afișați golăneala?

Să ne înțelegem bine băieți. Nu am nimic contra voastră, vă iubesc și vă respect talentul de creatori. Nu vă cunosc pe niciunul în particular, nu formez cu nimeni „bisericuță” așa cum vă place vouă să aruncați cu acuzații, am poeți pe care-i prefer și alții cu care nu rezonez, ca orice om normal, dar am și o mare empatie pentru cei de la baza piramidei, cei pe care voi îi considerați pleava numai bună să-i aruncați în cap zoaiele, lăturile și toate defecările voastre.


Am respectat întotdeauna oamenii care și-au mobilat bine creierul și care n-au uitat că omul are în posesie și ceea ce numim universul-inimă. Cei care nu vă respectați darurile cu care ați fost înzestrați de pronie și ați pus și voi osul la treabă – doar voi sunteți. Credeți că vă fac cinste manifestările de pirande la menopauză în care deversați dejecții asupra celor mai activi literați de pe site, adică Tego, Dragoș și Ionuț? Ei, observ, ajută prin com-uri constructive la creșterea valorii creațiilor mai multor membri ai site, voi, când binevoiți să lăsați comentarii și la cei ce nu fac parte din elită, rareori sunt laudative, în general sunt distructive. Și chiar porniți o hăituială contra celor ce nu vă împărtășesc opiniile literare. Ei acționează în interesul site, voi vă manifestați ca un club select din care doar voi faceți parte și contați, masa nu există.

Dincolo de răfuielile personale dintre voi, de jos, de la baza piramidei, acțiunile voastre se pot traduce și ca o invidie că ei îndrăznesc să comenteze și să însteleze și alți poeți afară de opera voastră de olimpieni. Printr-o mișcare de magicieni ei sunt buni critici când vă comentează și înstelează pe voi dar își pierd subit statura academică când evidențiază pe oricine altcineva. Așa, hocus-pocus! Aveți idee cât de urât se vede asta de la nivelul nostru, al mulțimii de la bază? Cât de proști puteți să ne considerați pe noi, de ne serviți astfel de stupizenii? Și cât dispreț încape în voi pentru cei mai mult de 99% din membrii agoniei care sunt obligați să asiste la scenete de-un ridicol cras? Toate diplomele și harurile voastre nu v-au adus și un strop de bun-simț?

Eu, care am doar zece clase primare, știu un adevăr elementar: că un om cultivat este un om evoluat de la stadiul de primată care dă la gioale la acela de om superior, care este smerit și generos. Unde vă este smerenia și generozitatea care dă adevărata substanță și valoare culturii voastre? Fără ele sunteți doar un cub de informații fără relevanță pentru depășirea condiției de primată la nivel de spirit. Credeți că vi s-a dat harul poetic ca să faceți apologia pișatului de parcă voi ați singurii posesori ai unui organ urinar? Și noi ar trebui să cădem în extaz la descrierea senzațiilor voastre în momentul acela glorios? Pentru că altfel am da dovadă de pudibonderie! Chiar nu sesizați ridicolul absolut al momentului? Pe când apologia defecării – să știm să ne pregătim spiritual pentru momentul revelației pe care ne-o veți prezenta?

Și doamne, cât vă iubesc poezia, a tuturor, cât de mult îmi place să înot prin undele ei înalte sau subtile, să îmbrac lumile propuse de voi, să privesc prin cromatica lentilelor voastre metaforice! Ce-ar fi băieți să vă onorați și voi harul primit și să nu vă mai manifestați ciclic la nivel de șatră și bordel. Și să nu mai organizați gherile și linșaje literare contra celor ce-și permit obrăznicia de-ași exprima preferințele textelor literare fără să ceară acordul vostru, eventual să dea copy-paste la opiniile voastre. Dacă ați putut să organizați astfel de vânători contra unei doamne sensibile și talentate ca Ottilia Ardeleanu, ce să mă mai mir că atacați în haită bărbați cu fel de fel de vini, mai mult sau mai puțin închipuite? Nu vă mai pretați la acțiuni ce nu vă fac cinste deloc.

Pentru că darurile divine nu sunt pentru ca să aveți voi ce să batjocoriți! Viața nu oferă nimic gratuit și nimic nu e garantat. Ceea ce ai astăzi peste o clipă poate dispare. Poți ajunge legumă oricând, tot ceea ce acum crezi că este pentru totdeauna și ți se cuvine – îți poate fi luat într-o secundă. De aceea vorbesc eu despre smerenie și generozitate. Mai lăsați excesele de orgolii, nu avem niciunul nimic și totul ne este dat cu împrumut. Și tot ce este dat poate fi și luat înapoi. Nu am nimic contra niciunuia dintre voi. Pot să fac diferența dintre voi și unele din acțiunile voastre. Pot să iubesc identitatea voastră poetică și să taxez dur unele acțiuni reprobabile ale voastre. Nu fac confuzii – dar nici nu înghit mârlăniile de care faceți abuz în virtutea faptului că sunteți buni poeți.

Ce-ar fi să vă onorați diplomele și cunoașterile de la nivel mental și cu ceva „diplome” la nivel spiritual, să vă creșteți vibrația nu numai a minții (și Lucifer era inteligent) ci și a inimii? Să vă folosiți timpul pe care-l pierdeți cu scuipături și mârlănii în a crea opere care să ne extazieze pe toți? Și, dacă se poate, dăruiți și altora din ce ați primit ajutându-i să-și crească valoarea. Nu vă cer să dăruiți nimic în plus față de ceea ce ați primit voi înșivă la începutul creșterii voastre. Ajutați și voi așa cum o fac cei trei menționați de mine și alții pe care nu i-am pomenit. Dar com-uri constructive nu distructive. Dacă nu vrei sau nu poți să oferi un sfat de îndreptare a unei creații – mai bine abține-te să-ți spui părerea. Pentru că nu ai voie să distrugi ceva dacă nu poți pune altceva în loc. Oamenii sunt ființe sensibile și nu le cunoști viața; poate sunt imobilizați la pat, poate sunt victime ale unor torționari, poate sunt gravi bolnavi sau pe moarte și singura lor bucurie este să scrie poezie cu stropul de har care-l au. Ce drept ai tu, cel ce te crezi un geniu, să treci cu buldozerul peste creația altora? Există atâtea tragedii în lume, nu fiți și voi autorii altora; cuvântul este o armă cumplită, fiți mai responsabili. Clădiți cu el nu ucideți spirite!

Deci băieți, în concluzie, „mai ușor cu pianul pe scări” că tot am văzut că vă place expresia asta. Nu suntem egali dar cu toții avem șanse de evoluție. Și nu dețineți nici voi și nici nimeni de pe planetă monopolul inteligenței și al talentului. O-ți fi voi supratalentați, n-am contestat niciodată asta, dar Tătuca nostru a mai împrăștiat și pe la noi ceilalți câte o picătură de har! Fiecare ne-am primit talanții noștri pe care ne străduim să-i înmulțim după putințele și vrerile fiecăruia. Ca la o nevăzută școală pământeană, unii suntem în clasa a doua primară alții la liceu sau facultate. Dacă-ți încordezi pectoralii și țipi la unul de clasa a doua că-i prost că nu știe rezolva integrale, nu dovedești prostia lui ci suficiența ta crasă. Și dacă-i strigi prostului că-i prost nu devine nici el mai deștept și nici tu. Dimpotrivă.


Așa că, băieți, să lăsăm răgetele de „io Tarzan” la ușă când intrăm în castelul POEZIEI și acolo să onorăm doar poezia. Nimic altceva. Și vă rog frumos, dacă aveți vreun gând de răzbunare sau hăituire contra mea, precum ați mai încercat și cu alții, abțineți-vă! Cum am mai spus, sunt un nimeni pe orice scară socială pământeană, dar am licență stelară de la Tătuca. Sunt de 25 de ani în arenă cu moartea (am nenumărate dovezi medicale în sprijin) și dacă mă iau de gât cu ea realizați că voi nu aveți nici o șansă să mă intimidați! Și nu-mi aruncați în față cum ați făcut cu alții replica „dacă nu-ți convine aici, pleacă”! Nu plec nicăieri băieți, dacă mai aveți chef de partide de ping-pong cu porcărioare mai bine plecați voi! Nimeni nu e de neînlocuit, nici împărații lumii nici geniul vostru. Dacă nu puteți respira fără coride de insulte, vulgarități, și mitocănisme, înființați un site al vostru, cei câțiva care aveți sămânță de scandal, și când vă vine cheful de golăneală mergeți acolo și revărsați-vă cât vă poftește inima. Dar nu ne mai forțați pe noi, cei care intrăm pe site acesta pentru frumos și poezie să fim martorii circotecilor voastre. Dacă nu a avut nimeni curajul (din prea mult bun simț și lehamite față de manifestările voastre) să vă spună toate astea de la obraz, eu am. Și spun răspicat!

Gata! E momentul să puneți punct la toate mizeriile care n-au legătură cu rosturile acestui site, ale acestui Atelier Literar în cadrul căruia fiecare ne străduim să devenim mai buni. Unii ne dezvoltăm accelerat, alții cu încetinitorul, străduința contează. Și dacă nu suntem egali prin creație, avem cu toții dreptul de a fi respectați când pășim aici indiferent de scara valorică pe care ne situează unii sau alții. Galonați sau nu de cei din conducerea site. Și mai avem dreptul să fim încurajați, lăudați, iubiți! Pentru că orice floare irupe frumusețea interioară dacă este iubită și i se respectă mediul propice de dezvoltare! Chiar și voi, olimpienii agoniei, dacă ați fi doar insultați și bubuiți (și opera voastră) fără să fiți lăudați și iubiți – ați fugi mâncând nori de aici. De ce credeți că doar voi aveți dreptul la asta? Eu zic că e cazul ca Măria sa Cuvântul să fie folosit doar în partea sa pozitivă, să mai lăsăm partea negativă.

Să creăm opere frumoase, să creăm relații frumoase între membrii acestei familii, să ne creștem ca oameni frumoși. Asta îmi doresc pentru mine și pentru toți membrii site. Eu în asta investesc toată energia mea, toată buna-credința și tot sufletul. Și chiar dacă unii vor considera ce am scris aici ca „un discurs mediocru și contorsionat”, vă asigur că este profund sincer. Și cineva trebuia să spună lucrurilor pe nume. Prea escaladase situația și nu doar o dată.

În speranța că discursul meu va fi receptat pozitiv, vă doresc tuturor sănătate și să fiți binecuvântați cu har! Fiți înțelepți!