nu
nu are cum să mă roadă
carnea mea e lepădată demult
și oasele s-au topit

stăteam la masă împreună
și ne priveam pe furiș
ca doi naufragiați
gândind la
care pe care

eu mușcam din el când
avea pleoapele căzute
nu știam că
tocmai ce mușcase din mine și
doar își făcea siesta

așa ne-am trezit sub un soare plăpând
ținându-ne de mâini
pe un mal
nici nu mai deosebeam
e mâna lui
e trupul meu…

cred c-a fost dus de vânt
într-o noapte
ori
și-a căutat altă cale
alt călător

nu-i mai auzeam oftatul
care era al meu
dar mi-l imita ca să știu că-i acolo

nu auzeam nimic
și nimic nu vedeam
doar un gând mă făcea
să cred că sunt
gândul că
m-ar putea lua prin surprindere
și m-ar mușca

d’aia m-am lepădat de carne
d’aia m-am topit de oase
ca să atârn

și atârn
și caut
să-l găsesc
de foame