Solicit echipei editoriale ca domnul Claudiu Toșa să nu mai provoace în mod constat închiderea de către Ionuț Caragea a rubricii de comentarii la textele sale.

Aici, la acest text, "Luna Neagră", este vorba chiar de-o mare impietate dacă domnul Claudiu Toșa consideră să vorbească și despre alte halucinații, cu alcătuire de triouri, bisericuțe pe site. Este un poem dedicat tatălui rugbist al autorului. A decedat acum fix 11 ani. Și ultimii săi ani au fost marcați de-o boală foarte grea. L-am cunoscut într-o zi din 2009 în acea stare, iar pentru fiul său, Ionuț Caragea, reamintirea de tatăl său este un act major existențial. Să-i oferim liniștea necesară deplângerii morții tatălui, după cum solicită din primul său comentariu la "Luna Neagră". A cerut comentarii la obiect, doar despre text. Numai la acest text postat aici. Și nu i s-a respectat rugămintea.

Și eu aș fi putut cere același lucru postând un text, epic său liric despre mama mea, care a suferit într-o continuă agonie, călcată de un 4×4, în Constanța, pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, în anul 2011, supraviețuind însă încă nouă ani și jumătate după două operații pe creier și paralizie parțială (a fost și ea îngrijită foarte bine).

Am lăsat o zi, ca domnului Claudiu Toșa, editor activ, respectat de toți, să-i piară cheful să arunce mizerii spre dușmani închipuiți.

Nici nu-i mai citesc rândurile. Poate lua orice decizie de unul singur. Să-mi dea și-20, ducă-se toate ostenelile mele cvasiliterare, de parcă nici n-au existat vreodată! L-am crezut un om foarte cumsecade până acum vreo două săptămâni. De la apărarea poemului "stihiră 1", i-a cășunat pe mine. Apoi s-a luat de-un poem nevinovat al lui Ionuț Caragea, despre îndemnuri ca românii să se mai trezească astăzi din somn, din eronate căi, "replică" onestă la imnul național.

Îl rog mult și pe Ionuț Caragea să nu-i mai adreseze nicio vorbă lui Claudiu Toșa. Dar chiar asta face de peste o zi Ionuț Caragea: nu-i mai răspunde, indiferent de consecințe. Nici eu nu mai doresc să discut cu domnul Claudiu Toșa deloc, măcar o lună, să nu iasă scântei. Este un om foarte cultivat domnul Claudiu Toșa, îl respect foarte mult; dar față de unii intelectuali care au ales altă perspectivă, protestatară asupra vieții tot mai tensionate de pe Bătrânul Continent manifestă în această vară o atitudine sfidătoare. Protestăm la modul estetic literar, deoarece nu ne place să fim reduși treptat ca simpli cetățeni la tăcere, pentru totdeauna, de către unele comenzi de necomentat din Vest, chiar de peste Ocean. Au protestat și alți poeți, în secolul XX, privind în ochi, reacținând normal, atât Moscova, cât si Berlinul, Viena, Roma, atunci când a trebuit. În prezent, nu se poate pune hodoronc-tronc pumnul în gură. N-am auzit să se fi reînființat o cenzură literară după 1990 poeziei cu subtext protestatar. Claudiu Toșa mă arată ca fiind inițiatorul acestui curent de poezie pentru libertate și pace pe Glob, având dreptate. Nu-i place tipul poeziei cu tematică socială, cu subtext protestatar. Foarte bine, să nu-i placă deloc. Dar să nu vină cu tot felul de acuze împotriva mea și a lui Ionuț Caragea, că nu am dovedi... corectitudine politică. Dovedim zilnic, prin dezinteresate opinii critice, ori în textele postate o vigilență dublată de onestitate, o temperare a întregii conduite morale, comunicative, o sociabilitate constantă; dacă suntem lăsați în pace, mai protestăm uneori literar, ca mulți alți poeți europeni, într-un context social-politic euroasiatic actual agravat de un conflict intercontinental tot mai extins, căruia nu i se mai pune capăt odată, SUA pretinzând că ar face acest lucru, dar amânând pacificarea mult dorită! Ca să ne potolim frustrările de cetățeni europeni scriem și noi, ce să facem. Uităm de viața tot mai grea. Pentru că toți oamenii apolitici europeni au ajuns să aibă poziții și frustrări personale, ba chiar și vise urâte vizavi de tendințele expansioniste ale unor "forțe" retrograde ori de "reacțiune", de parcă am fi precum Conu Leonida și Efimița, terorizați nocturn de ceea ce va mai urma, an de an. Românii sunt oamenii din lume cei mai toleranți, care folosesc cu respect și dragoste o limbă română literară în discursul scris. Suntem prin excelență oameni decenți în limbaj, nevrând să minimalizăm creațiile artistice care nu ne plac.

Ce sunt furibundele acuze ale lui Claudiu Toșa, ce-i urmărirea textelor, de parcă s-ar erija intr-un cenzor literar pus de stat asupra mea și asupra lui Ionuț Caragea, ce-or fi și "indicațiile prețioase" către Papadopol Elena, sfătuită să nu ne mai "urmeze", de parcă ar intra într-o mare capcană?! Nu credeam să trăiesc mari dezamăgiri în acest început de august: să-l văd pe confratele meu Claudiu Toșa, ajuns de-o zi, două într-o postură ingrată, să se ia și de-o poetă foarte talentată, care nu a greșit cu nimic în cenaclul literar Agonia. Ne consideră pe tustrei... constănțeni, concitadini, într-un "trio"; formidabilă deducția sa, ce să zic, deși nu mai suntem deloc dobrogeni doi dintre noi: Ionuț Caragea a plecat de mult prin Vestul țării și eu la București, vizitând Litoralul rareori, ca turiști, de un deceniu și mai bine. Eu unul de peste 13 ani, definitiv. Insinuări de prost gust, care aduc atingere onoarei noastre, de poeți și critici literari, de oameni cu viață familială.

Eu nu cer nicio sancțiune asupra lui Claudiu Toșa, care m-a făcut steluțar pe site în acest an, după ce am recunoscut că "Irinel Georgescu c'est moi" — I.G. era un simplu pseudonim al meu de întoarcere mult sperată aici. Maturitatea sa de gândire, activitatea poetică, de critică literară sunt remarcabile. Iubesc poetica boemă a lui Claudiu Toșa, după cum îndrăgesc multe alte poetici și scriituri literare autentice de aici. Aș vrea mult să ne lase să scriem liniștiți pe "Poezie.ro" (Agonia, atelier literar). Scriem fie mai bine, fie mai prost. Sunt zile și zile. Nimeni nu este inspirat de zei.

Haideți cu toții să îngropăm sabia războaielor inutile. Nu suntem doar în stepă deschisă. Ne situăm și în interiorul arcului carpatic, în matricea unei continuități de milenii întregi cosmopolite și pașnice a poporului nostru, într-o Transilvanie a bunei conviețuiri interetnice, model și făgaș existențial fără de care toți regățenii (printre care mă număr și eu) am regresa până la dispariție.

Dacă este nevoie, dați-mi o cătină să mă biciuiesc cu ghimpii săi pe tot trupul, si peste față, ori o sabie japoneză să-mi fac un seppuku, să nu mai auziți de versatilul cameleon nepoet Dragoș Vișan.

Starea aceasta războinică nu poate continua. Dacă sunt eu cel vinovat pentru continua stare de tensiune pe site, când suntem în perioada estivală, atunci să se hotărască retragerea tuturor atribuțiilor mele, degradarea, smulgerea însemnelor militare. Și să se vehiculeze de acum înainte că sunt (am fost) cuiul lui Pepelea al altora, calul troian, să plec de urgență pentru revenirea păcii pe Poezie.ro, deoarece așa mi-a reproșat Claudiu Toșa, că din cauza comportamentului meu suspect aș fi fost alungat în 2012 de către scriitoarea Eugenia Raiter. Recunosc, mi-o făcusem cu acea proză satirică, însă aceea era o simplă proză. Nici nu pornisem vreo polemică inutilă cu cineva între 2007-2012. Nimeni nu se contrase cu mine pe acest site, la care am ținut mereu. Și nici acum nu vreau, în 2023, să mă contrez cu vreun membru al site-ului literar. Este cel mai bun cenaclu din țară. Și nu cred în nicio zi că aș fi vrednic de el, dacă sunt oricum revenit, înviat ca un metamorf din serialul de pe Netflix "Metamorfii", de un renumit regizor islandez contemporan.

Mi-am dat seama că se dorește înlăturarea mea de către Claudiu Toșa. Eu îi apreciez toată activitatea, scrierile sale lirice, pe care de câteva ori le-am înstelat, deși în ultimii ani n-a mai postat niciun text, ca să-și facă mai bine misiunea de editor. Dacă l-am supărat cu ceva îmi cer iertare! Nu am vrut să-l supăr cu nimic. El mizează pe faptul că sunt sincer și nu pot să tac. L-aș apăra pe Claudiu Toșa dacă unii confrați literari s-ar lega de poetica sa originală în presa scrisă; si dacă nu mi-ar solicita acest lucru, însă aș asista la atacuri asupra sa, eu l-aș apăra cu opinia mea critică imparțială. M-aș trezi în miezul nopții să-i iau apărarea. La fel m-am trezit din greșite direcționări (de-un deceniu intreg) și am redevenit prieten, coleg de site cu Ionuț Caragea. Și îl apăr acum. Nici nu stau cu el la taclale separat, după cum insinuează Claudiu Toșa. Eu nu bârfesc. Nu pun țara la cale.

Nu voi scrie niciun comentariu mai jos. Făgăduiesc acest lucru. Poate nici nu mai apuc să scriu. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvântat! Iov din Carpați și Bărăgan mă cheamă. Tac și cuget. Îmi fac autocritica. Știu că sună învechit, comunist, dar mi-o fac, nu mint! Mulțumesc tuturor colegilor, pentru că m-ați suportat!

Atunci când sunt pus pe degeaba la zid, stau și tac. Mă rog să se audă gloanțe mai repede. Pieptul meu să le primească. Să nu se tragă în aer cumva!