au pus un ștreang de lut
pe-o macara ruginită,
teatral,
să ne spânzure trădările.
n-au știut să sigileze locul și,
niște poznași,
au zidit ștreangul pe trunchiul de fier,
l-au făcut un templu al iertărilor

nimeni n-a fost spânzurat,
nimeni n-a fost iertat,
doar rugina a spoit țolul de lut care,
părea cârpit

în noaptea aceea,
a devenirilor arbitrare,
te-am sărutat,
umerii tăi au lăsat urme
pe templul (pentru noi) iubirii

a doua zi s-a prăvălit totul.
undeva,
lângă o salcie bătrână,
două bucăți de lut
se țineau de mână