când viața se înțepenește în noi scriem
scrisul e o ploaie curată ce cade din cer

ploaia nu are stil se scrie simplu așa ca o respirație
dar lumea tristeții e mereu dincolo de cuvinte
de aceea e greu să scrii despre tristețe
să descoperi neînțelesul când pacea ta plutește deasupra
ca sabia lui Damocles

cel care scrie ia cu timpul chipul scrisului său
își creează o lume în care se simte ca peștele în apă
apoi începe să înoate împotriva curentului

atunci umbra lui se îndepărtează tot mai mult de el
merge singură înainte pe același drum
pe care și-ar fi dorit el să meargă