bunica avea o bătaie de inimă așa iute și slabă
încât teii dădeau multă floare și rod
cu frunzele lor ca inima, cu florile lor cu esență bună de luat
ca să se potolească galopul vieții,
mii de inimioare avea pretutindeni traista ciobanului
multe și roșii erau roadele de păducel
când peste casă cobora soarele către asfințit
iar inima ei pâlpâia

apoi am înțeles că lumea e o oglindă mare,
că ne trezim deodată copiați sau imitați ca într-un mulaj de lut
că Dumnezeu ne recunoaște, ne hrănește
așa cum mama își recunoaște copilul de la piept
.............

primăvara aceasta au murit nucul și trandafirul meu urcător,
nu au mai ajuns la linia de sosire,
jocul de-a anotimpurile i-a aruncat deoparte
ca-ntr-o retortă pământul a întors viața retezată către cer
și e tot mai multă buruiană, floare cu ghimpi sau urzică

când un om pleacă departe se rupe un deget, un ochi,
un suflet frate își pierde aripa
în finalul concertului solistul face pace deplină cu orchestra
așa cum sufletul meu se trece, păpădie cu păpădie,
floare înțeleaptă ce-n miezul ei adună fiere și miere împreună

și în definitiv încă nu m-au mâncat moliile, încă nu sunt bătrână
moliile simt mirosul de femeie bătrână, ori altfel de emanație
nu știu nici eu ce
poate că înainte să mor
vor zbura din mine câteva molii sau doi-trei fluturi,
cât ai bate din palme