eu și verbul a ști
tot poceam despre oameni și genul și numele
nu ne ieșeau la vopsea cifrele sumele

la distanță de-o noapte
cu porunca numărul șapte
încercam să trăiesc după cum se cuvine
până când am uitat rău cu rău e mai bine

la distanță de-o cale lactee
erai tu rătăcind printre meri dezbrăcată
femeie
și-am crezut că e drept să îmi laud hambarele pline
deși încăpea-vor pe mâini aspre străine

muma mi-a zis scoate dracul din baltă
să plătești pentru el cu o broască ce saltă
cât e neagră sub nori noaptea-n trup ca de iască
cât e gata de-acum luna umbre să nască

tot turnam împăcat în rinichi și pahare
de copil plin de bani să nu crezi că mă doare
faptul că nu te iubesc după cum carnea mă ține
ca pe-un lucru de preț printre neamuri străine

moartea striga după mine hai muică
mă-ascundeam instinctiv după sticla de țuică
moartea îmi striga la răscruci soarta numele
până atunci dumnezeu nu îngăduise nici rima nici glumele