ce-au vrut de la mine, n-am aflat.
au trecut dincolo de timpul unui plod
și-au înfipt un catarg și o hartă
în toracele meu,
puțin rahitic,
dar navigabil.
o privire,
către un orizont placentic,
pe care-l înghițeau arhanghelii,
mi-a fost destul
- mă rătăcisem înainte să pornesc la drum.

ce-mi mai vâsleau mateloții,
dorințele mele ursite,
către un cântec nedeslușit,
himere.

totul era dezordine
ca și când
zilele alea din calendar au fost amestecate
și-apoi
aruncate
să-mi umblu,
eu,
cărările toate…
din noapte în zi,
una peste alta
și mai multe,
și mai puține.
uneori, chiar lipseau.
uragane lipite între apele din cer
și apele din mine
le furau
până mă amețeam
pierdut printre ele
- zilele multe, puține…

le-am trecut pe toate.
am plutit- prețios și naiv și inocent;
am crescut- sincer și liber și întreg.
doar atunci când bucata de mine s-a rupt
și-a dispărut în depărtări,
fără indicii pe hartă,
m-am zdrobit!

titanii pot să sprijine pământul dar,
întregul pământ s-a clătinat
atunci când,
bucata de mine s-a rupt.