Mi-am dat cu poemul dur în cap. Și-a intrat.
De mic voiam să mă țină minte vorbele mele.
Dacă am fi păsări, poeme-ar fi orice zburat.
Din păcate suntem prinși după alte zăbrele.

În timp ce scriu uit că mai există ritmul.
După ce m-am încins, dau dracului rimarea.
Iubita nu mi-a prezis că-n texte-i măsură.
Nici în pat n-am prozodii cu mine. La naiba!

Orice poem este mărginit de imaginație.
Dincolo de imaginație enunțurile țipă.
Poemele bune se scriu sfidând limitarea.
În rest, cântecul păsărilor, după limbaj.

Orice text are-un străjer al hotarelor, elf.
Gardianul scrisului e mai presus de toți.
Cine încalcă măsura dreaptă e mazilit.
Poetul necenzurat de elf decade treptat.

Liniștea din poem se-aprinde mai mult seara.
Sunt și alte momente din viață bune la scris.
Iubirea se cere trăită, dar și cântată-n poem.
Timpul, răgazul de-a scrie, e-un dar de sus.