poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-03-24 | |
eu, când am citit “legendele olimpului”, am revenit la viață (știți, v-am povestit, c-am murit de câteva ori) adică, m-am prins de marginile acvariului și-am pășit pe iarba crudă, în luna lu’ mai.
asta știu acum, când vă spui. atunci simțeam o amețeală despre care am aflat, mai apoi, că-i viața. mai apoi, când am dus cu mine, cele două volume, scrise de Mitru, la țară; aveam obiceiul să citesc iar și iar, aceleași cărți. nu. nu din prostie. doar pe alea le aveam. că nici omu’ sănătos nu mănâncă numa’ mămăligă toată săptămâna fiindcă-i place. și-a apucat tataie la ele. și le-a citit. și când a fost gata vacanța mi-a zis să i le las și i le-am lăsat. vara ailaltă tataie citea din cărțile alea. iar. om cu viața lui, de trudă, descoperise lumea zeilor și-l fascina. privindu-l, am văzut de câte ori murise omul în viața lui și-am mai înțeles că m-au dezlegat, că-i rândul meu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate