Misticismul, în sensul de modalitate de cunoaștere, presupune intuiții vagi și revelații parțiale și obscure care pot apărea din senin, în momentul în care conștiința subiectului părăsește focalizarea și se descentrează printr-o imagine de sine largă, egală cu lumea – o interiorizare accidentală, care se perpetuează.

Misticismul este uneori un diletantism naiv, bine-intenționat, sincer și deschis. Individiul găsește o anumită bucurie în pașii săi de cunoaștere, chiar dacă aceasta se asociază cu o atitudine stoică ce îl falsifică parțial ca subiect cunoscător. Extrapolarea surpriză și raționamentul invalid, sofistic sau chiar dogmatic, îl caracterizează.

Un mistic este atent la diferite semne mai puțin importante și va alege ca logică și argumentare metonimia și sinecdoca. Prin aceasta, misticismul asumat devine poetizare a realului și imaginarului.
Misticul va adnota ca fiind importantă cunoașterea de graniță, interdisciplinară, multidisciplinară sau transdisciplinară. Între simbol și lucrul desemnat de acesta, el va căuta o cale de mijloc, între idealism și realism sau între subiectivism și obiectivism asemenea.

Pentru el vor fi importante semnalele translingvistice, transsenzoriale.
Cuvintele vor fi analizate mai ales la intersecția dintre fonem și semnificație, dintre morfem și semnificație. Un fonem stimulează specific o anumită arie auditivă, deci poate să existe, datorită universalității sau similarității unor apecte morfostructurale ale analizatorului auditiv – un câmp comun al răspunsurilor provocate de acești stimuli în viața diverșilor vorbitori ai unor dialecte sau limbi diferite.

Altfel spus, misticul poate extrapola că, dacă mai mulți indivizi privesc o floare albastră în zona X de pe glob și alții altă floare de un albastru similar în cu totul alt loc – crește imputul global de albastru în subconștientul global al omenirii, fiindcă multiplicarea prin raționamente inductive este proprie acestui tip ce gândire. Pentru mistic contează conceptele colective – cum ar fi cel de specie umană - mai mult decât individualul. Creșterea bruscă a imputului de albastru pe retina globală a omenirii ar trebui să aibă o urmare, anumite consecințe reale, cuantificabile. Aceasta sunt ipoteza mistică stocastică și metoda aproximativă de analiză statistică a datelor. În momentul în care misticul analizează logic ipotezele sale, el caută analogii – ceea ce e o slăbiciune a gândirii și caută excepții – exempli gratia – o altă atitudine cognitivă superficială.

Cu toate acestea, gândirea mistică, prin însăși natura ei, este mereu fertilă și, dacă e temperată, dar nu complet elucidată de către forța rațiunii, poate crea punți între evenimente care sunt conectate între ele în mod real.