Cum, prin noapte, îmi trecusem sufletul, frumos era?
Jos, la tine-n palmă, mică, o nuanță mi-înflorea...
Semăna cu o nucșoară, de e fruct, de-i prăjitură
Îmi țin vorbele, în suflet, și nu spun nimic, din gură.

Cu cătrința înflorată, de mai trec pe strada lungă
Numai câinele îmi vine, coborând, din deal, din strungă.
Las tristețea, prea m-am frântu, ca să zac cu ochii-n lacrimi
Ce ți-am spus, și n-ai vinit-a, ce nu-ți spun, ce nu sunt patimi...

Sunt mai necăjită, numai, de feciorul, de a Popii
Nu mai trece, pe la Ana, și n-o prinde pe la rochii.
Mi se spune că sub clopot, de a prins-o, nu și-o uită
Se zvonește-n sat de nuntă, însă eu nu `mărg, că-s țuică.

De cu ziuă, merg la Lelea, să învăț de cu plăcinta
Pe fetița cea mai mică, să nu mai pățească, ginta
Să confunde-o lucrătoare cu o leneșă, în sat
Poate, `ierii se scufundă cu vecinul, pe sub pat.

Vine Popa n-dimineață, ca să îmi sfințească casa
De pe dealuri, trece Gheorghe, c-are treabă de cu coasa
Numa-un porc, de mai guiță, nu mi-e dor, dinspre Crăciunuri
Ori războaie de mai treacă, nu le-aud cum dau din tunuri.

Iau o carte pe genunchii care dragostei se-închină
Și mă-întreb dacă greșit-am de, din tine, mi-iau lumină
Dacă dinții-acești, de lapte, din lipie au mușcat
Mama face mămăliga, de cu lapte-i, m-am pătat.

Vin copiii pe din stradă, să mai dau în a lor minte
Sau sunt numai doi bătrânii, ce mă strigă din morminte
Și-mi aduc aminte, numai, de a mea copilărie
Când bunica mă crescuse între zmeuri și c-o ie.

Cizmă nu aveam, în vremuri, ci-unele de cauciuc
Se-întina, ades, în uliți, nu e breaz prea mult, de cuc
Ci dacă ficiorul Lelii, n-are un obraz curat
Să îți uiți, fetița mamii, de, obraji, ți-a sărutat...

Sunt pretențioasă mamă, nu mă dau decât, de-un mândru
Ce are mireasmă-n suflet, ”...dar te are umblet, pântru..."
Noi suntem notari, în casă, și familie de vază
De păuni, e plin tot satul și de lași, călcâiu-și `vază...

Se-ntristează a mea față, dar îmi urlă, iar, oglinda
Să mă uit cu peara-n galbăn, nu îmi trece, cu obida
Dinspre uliți, vine Maica, cu cătrință, se mai plimbă
Mai coboară din icoană, în minune se preschimbă.

Se aude, cu gânsacul, trece pe sub nuci, pe-afară
Mi se pare, dinspre vale, s-a lăsat de primăvară
De-mi îmbătrânește fata, de e `tineră, bătrână
Doar regretul să îmi plece, c-am ținut-o, ieri, de mână...

Ce faci Ana?-”Însurătoare, pentru Craiul de Ion!
Tu nu te măriți, Florina?” După cine, fată-n, ton?
Mi se pare că pe stradă, trece o căruță plină
Cu trei stele de mătase, ce mai fac, pe drum, lumină.