poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-01-27 | | am vrut să m-aplec s-o adun într-un sâmbure să-l pisez/ și să-l presar cum presăra bunica semințe de flori după un timp devenea colorat tot pământul mirosea atât de frumos pe-atunci îmi coseam rochia de-a mamei de câte ori pleca de-acasă pân-a venit o lumină de sus ascuțită ca o lance a rupt orice legătură-ntre noi o strigam în somn ea descrescuse nu mai apărea nici în vis era probabil din nou în burta mamei sale m-aș fi dus și acolo dar tocmai atunci mi-a scăpat lumea printre degete din sâmburele meu au răsărit creaturi bizare/ sugaci nesătui la țâța de beton și mortar aveau etaje în loc de picioare și-n loc de brațe le crescuseră ferestre cât palma nicio ușă pe unde să intri în sufletul lor cred că nu aveau suflet/ doar așa o boare pătrundea prin vreo fereastră lăsând scaunele mai calde și moi dac-aș fi ținut pumnii strânși nu se-ntâmplau toate astea aveam de rochia cui să m-agăț e mare prostie să-ți pierzi prima lume care ți s-a dat pentru că de fapt ea rămâne și singura seara așez pe aceeași pernă cu mine un copil stăm de vorbă plângem împreună e mai multă putere în doi cine-aude spune că în capul meu ar fi un spital de nebuni și că eu vorbesc cu pacienții nu-și dau seama că eu vorbesc cu pruncii din care mă trag așa cum se trage omul din maimuță după teoria darwinistă există și alte teorii/ nu-mi pasă mă uit la mâinile mele cu degete răsfirate dac-aș crește precum eucalyptus regnans copacul acela/ capabil să-și frângă singur crengile pentru-a supraviețui mi-aș frânge și eu degetele sau măcar aș ține pumnii strânși n-aș mai scrie poeme de care să-mi fie rușine că mă vede lumea cealaltă adică străina mă vede cât de goală sunt cum mă-ntunec și-mi crapă pielea obrazului cum îmi detest renașterea în staul alături de vite grase injectate cu fosfor îmi detest familia/ ce-a mai rămas din ea unchiu Vasile nu are copii îi zice tatei măcar asta de ne-ar umple casele cu gălăgie și jucării mi se rostogolesc ochii peste viitor am vocația premoniției îmi dau singură-n cărțile pe care le scriu și nu-mi iese asul nici măcar din mânecă voi vă zgâiți la cuvintele mele/ așteptați stări euforice ia mai turnați-vă și singuri în pahare că nu vă pot mulțimi pe toți
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate