Am fost deunăzi martorul unui moment nutritivo-educativ care a implicat o babă-gloabă, nepotul ei în formare și covrigarul din Otopeni, un nene cunoscut pentru mândria lui de a elabora covrigi uniformi ca preț, formă, gust, mărime și culoare.
Cu vârsta și cu diabetul am renunțat la multe plăceri, nu însă și la aceea de a executa prin mestecare un șirag sau două de covrigei calzi, drept care stăteam la coadă, cu privirea umedă.
Înaintea mea pomenita hoașcă decide să sacrifice o parte, aparent importantă, din banii ei de buzunar pentru achiziționarea, pentru uzufructul micului ei năpârstoc, a celui mai bengos covrig pe care pensia îl poate asigura.
Se face tranzacția, respectiv se întinde cu o mișcare tremurândă o bancnotă de 10 lei, se recuperează restul precum și marsupiul de hârtie în care odihnește covrigul cu sare, atât de necesar creșterii nepoțelului ei răsfățat.
Mă pregătesc să rostesc sentința de condamnare a două șiraguri când baba miroase ceva necurat. Drept care se uită la covrigul din mâna copilului, la covrigii supraviețuitori din raft, țâțâind nemulțumită, că orice om de lume supus la o potlogărie.
- De ce i-ați dat copilului covrigul cel mai mic? se rățoiește cu convingere femeia deși, sincer să fiu, covrigul pare mic doar raportat la prostovăneala ei ancestrală.
Se pornește o conversație de tip monolog, nesusținută de fapte sau de bun simț, prin care marghioala apără cu vehemență centilitrii de făină bătucită cu care societatea nedreaptă, prin covrigarii ei venali, încearcă să îi nedreptățească odrasla.
Care odraslă, presată poate și de cromozomul în plus, se apucă la rândul ei să se tânguie și să-și susțină formatorul în demers.
Simt nevoia să intervin și să o asigur că subiectul discordiei, covrigul susnumit, este la fel de egal cu ceilalți cum sunt zilele la balamuc; că pare doar mic datorită distanței și unghiului cu care îl observă cu ochiul bun și că, la urma urmei, nici copilul ei nu pare mare.
Nu am sentimentul că am ajutat realmente dar măcar femeia a plecat, mestecând blestemății. Undeva, pe o scară de bloc, în noapte o poveste de oroare va fi povestită.
Cumva, mă gândeam ulterior, pe când trăgeam în țeapă șiragul, reacția băbăciunii este simptomatică pentru modul în care se formează convingerile la noi, dar și pentru tipul de convingeri în apărarea cărora românul trage paloșul controversei din teaca mintală ponosită.
La urma urmei o zi în care vezi pe cineva luptând că o leoaica ultragiată pentru gramajul covrigului boracului ei nu poate fi, realmente, o zi irosită, nu?