poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 836 .



Reflecții ontologice. Berkeley
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2022-10-27  |     | 



Omul vede și crede că există ”ceva”, fiindcă există conceptul, ideea de ”ceva” și știm ce înseamnă ceva, adică o substanță materială sau mentală, pentru a gândi în termeni filosofici clasici - și astfel omul are tendința să creadă că există și alt-ceva dincolo de acest ceva și apoi alt-alt-ceva, în scopul de a explicita conceptul de infinit – dar acest ceva stipulat inițial conține în sine proprietatea de infinitudine, în timp ce schema mentală cu alt-ceva a infinitului exprimă un mod de funcționare rigid al intelectului uman, singurul mod în care omul poate gândi. Numai astfel gândirea ni se pare adecvată în mod curent. Să nu uităm că omul e inclus în acest ceva și face efortul de a raționa, ceea ce e posibil doar prin stipularea unei alterități. Fiindcă suntem unități, indivizi, și stipulăm multiplicitatea, avem capacitatea de a gândi și conștientiza ceva doar fiindcă există și alte ființe gânditoare asemănătoare nouă, altfel am fi doar într-o stare de nediferențiere în raport cu ceva-ul care ne conține. Astfel, putem să luăm drept axiomă ideea din poemul lui Parmenide despre ființă sau ceva-ul cunoscut de om – ca fiind eternă, imuabilă și atotcuprinzătoare, deci una singură, și o putem completa cu deducțiile lui Berkeley, care crede că materia este un termen fără temei, că totul este substanță mentală și nu există diferență între percepție și existență – esse est percipi.

Suntem obișnuiți cu separarea evoluției naturii în trei distincte și verosimile etape – haosul steril, apariția și evoluția vieții și apariția și evoluția omului. Dacă am considera istoria și prezentul din perspectiva lui Berkeley, dacă am accepta principiul esse est percipi, ne-am pune desigur problema adevărului privitor la istoria evoluției Pământului sau universului cunoscut de om. Mai ales în ceea ce privește existența Terrei înainte de apariția vieții. Revin astfel întrebări și dileme precum – ce este substanța mentală sau spirituală care percepe?, este vorba doar de perceperea lumii de către om?, este nevoie sau nu de conștientizarea percepției pentru ca ea să fie fundament ontologic?, ce rol au, dacă există, percepțiile inconștiente ale omului, ce rol au procesele perceptive ale animalelor și restului lumii vii, sunt aceste percepții ale altor vietăți subordonate sau integrate lumii percepute de om?, în sfârșit – există sau nu o informație a materiei inanimate, un fel de automatism care să mențină existența pasivă, în afara percepției, a lumii ca atare?

Dacă încercăm să integrăm în teoria cunoașterii idei ale biologiei și antropologiei, ne întrebăm: de ce omul are o poziție privilegiată ca ființă rațională?, este necesar acest lucru pentru fundamentul ontologic al lumii?, implică sau nu aceasta că există o infinitate de lumi sau universuri subordonate altor ființe inteligente prin anumite legi biologice și psihologice?, dacă nu, în ce mod omul a ajuns să ocupe acest rol în univers?, ori, dimpotrivă, acceptăm invalidarea teoriilor evoluționiste și viziunea asupra lumii drept corolar și atribut specific omenesc.

O altă dificultate atașată ideilor lui Berkeley este explicarea unor fenomene precum descoperirile. Cunoaștem versurile sapă frate, sapă, până când vei da de apă. Se presupune, în teoria lui Berkeley, că tot ce există e totuna cu perceperea acelei existențe – atunci cum explicăm descoperirea unor lucruri sub Pământ de exemplu sau descoperirea unor noi elemente în tabelul lui Mendeleev? Este adevărat că, datorită perceperii lumii prin simțuri, omul emite judecăți de aceeași natură – obiecte ideale, mentale – ca și percepțiile, și aceste judecăți duc la ordonarea realității, încât avem deja o idee despre existența posibilă a unui lucru înainte de apariția sa în simțuri. Totuși, ce rol revine imaginației omului, care nu este totuna cu percepția, este chiar o antipercepție? Omul merge și sapă în adâncul Pământului. Pământul descoperit de el apare ca realitate cunoscută pe măsură ce e descoperit prin săpat, deci există în simțuri, sau se află deja ca un concept în psihismul colectiv al omenirii. Dacă omul nu ar avea simțul văzului ar săpa cum i se spune , dacă nu ar avea nici auz, ar săpa după cum pipăie, dacă nu ar avea nici pipăit sau simțul echilibrului sau propriocepție etc., teroretic ar putea încă să sape, datorită informațiilor din memorie, deci tot datorită substanței mintale sau spirituale și astfel termenul materie sau acțiune reală asupra materiei nu are fundament logic. Totuși, la un moment dat apare ceva complet nou – o descoperire cum ar fi un metal necunoscut sau ar apărea apa miraculos, după ce s-a săpat mult și în zadar. Cum explicăm acest salt în necunoscut? O descoperire înseamnă a lua un văl deoparte, a scoate la lumină, dar ce este acest văl? Dacă totul ar exista în și prin simțuri, cum explicăm aceasta? Ar trebui probabil să gândim ipotetic ca Berkeley că există un Spirit etern, ceea ce explică diverse salturi în cunoaștere și schimbarea unor atribute ale Universului, inclusiv ale organelor de simț și prelucrării datelor perceptive. Ca și Aristotel, Berkeley concepe o divinitate sau spirit etern care se gândește pe sine însuși, ca un fel de principiu ontologic fundamental.

Așadar, expresia ”sapă, frate, sapă, …” poate desemna o mutație ontologică, datorată perseverenței și extenuării psihice și a resurselor deja cunoscute. Cauzalitatea, ca bază a devenirii ființei mintale eterne, infinite și unice, poate fi explicată în mod mecanicist, ca o serie înlănțuită de arcuri reflexe, în care centrul senzorial și centrul motor sunt coincidentale, dar incluse în sisteme de referință diferite. Acest aspect necesită o altă expunere.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!