Prin dulapuri, cămară, deși goală (aici nu se face zacuscă)
tot am insistat să cotrobăi, podul casei, sub limbă
până am ajuns în poeziile poeților care au scris în ultimii 30 de ani.

Să vă spun ce-am găsit: s-a folosit foarte mult săpun, în special săpunurile germane,
la fel s-a folosit multă hârtie igienică ce m-a pus pe gânduri: înainte cu ce se ștergea lumea.

S-a scris extrem de mult derspre matrioșka,
totuși, se pare după nouăzeci s-a descoperit o păpușă nouă,
păpușa voodoo.
Unii poeți tineri, ingenioși au apelat la ea.

S-a scris mult despre puncte, toate felurile de puncte,
până și despre punctele negre devenite coșuri, sau
găurile bugetare, sorry, din buzunare.

Dar ce m-a impresionat cel mai mult este
s-a scris mult despre cum lumea nu are culoare.
Mulți scriu cică trăim într-o lume decolorată
ca fumul,
cică lumea e fum.

Bine, bine, ce s-a întâmplat, nu mai avem covoare cu bujori, trandafiri,
țesăturile noaștre pline de păsări vii, broderiile,
fețe de masă,
costume populare din moși-strămoși care lăsau satul cu gura căscată, gata-gata să ne înveselească
să iasă la hora de duminică din mijlocul satului?

Asta cu lumea fără culoare nu o pot digera,
să fie doar o confuzie de moment sau strabism.

Am întâlnit multe trenuri și la fel de multe tramvaie.
S-a amintit neîncetat despre cojile de floarea soarelui din zona gării, anume peroanele.
Se pare că poezia scrisă după nouăzeci a fost o metodă de-a face curățenie prin gări, stații de tramvai
și alte zone publice.

Referitor la anatomie, partea corpului cea mai populară este talpa,
desigur rămân buzele, părul la fel de populare ca înainte,
ce s-a adăugat nou sunt organele genitale
și totuși
talpa
talpa vine în competiție cu trenurile
dar mai bine să nu încurcăm talpa, trenul și iubirea.

S-a scris mult despre cum să taci sau se tace
sau se poate tăcea, adică beneficiile tăcerii.
Singurul care specifică neajunsurile și daunele cauzate de tăcere este micleușanu.
L-am apreciat,
cunoaște.

Din reptiliene cel mai popular este, of course, șarpele.
Se pare că există o mare confuzie legată de șarpe.

Unii cred că a fost poetul lui adam și eva care făcea oțet sub limbă și le dădea să bea.
Drept ca rezultat așa am apărut noi, goi pușcă,
gata detoxificați, pregătiți pentru procrearea unei specii sănătoase.

Ca apucături omenești domină greața cam optzeci la sută.
Nu știam că noi românii suntem o nație atât de îngrețoșată,
cu tendințe din ăstea...

Mulți poeți au scris despre carne, sânge și DNA de parcă poezia e abator
sau laborator,
nu înțeleg, din două una, ori a fost criză de carne,
ori nu mai curge sângele prin venele românului
cum îi curgea lui Decebal sau haiducului Hâțu.

Și dacă înainte în poezii se puneau bondițe, opincuțe,
majoritatea poeteselor după nouăzeci nu le-a mai fost pe plac să stea îmbrăcate,
s-a practicat dezbrăcatul, pe când poeții practicau produse lichide,
adică se scăldau.

Am observat că nu se mai scrie despre izvoare,
fântâni, cișmele, rar de tot mai găsești metafore
ca ”mă duc la fântână”. Clar nu mai sunt la modă izvorul, fântâna
când se bea aqua, aqua din buteliile de plastic ale lui Loredana,
aqua, aqua.

Mi-am dat ușor seama că cele mai populare nume de fată
din România pe o perioadă destul de lungă a fost Diana și Dana,
Mulți se roagă de Diana să le mângâie copilul intern.
Ca niciodată s-a scris despre grădiniță și fetițele întâlnite la grădiniță.
Un poet chiar a scris cum odată i-a citit în palmă unei fetițe (foarte tolerante) i-a spus că-i vede viitorul
și că se va mărita cu G. Clooney și va salva lumea.

S-au adus bomboane și alte dulciuri în poezii,
se vede că viața după revoluție s-a îndulcit.

S-a scris de ruptul/sucitul gâtului la lebede,
și totuși dintre toate păsările, porumbelul și lebăda au rămas să trăiască în poezie.
M-a bucurat într-un fel că unii poeți s-au regăsit în simbolurile inocenței.

în concluzie:
deși se pare poezia românească după 90 a fost importată,
totuși
nu va muri niciodată chiar dacă conține lebede cu gâtul sucit,
e spălată cu săpun german, ștearsă la fund cu hârtie
igienică franțuzească,
detoxificată cu oțet de șarpe
sau dată cu deodorant în lipsă de alte produse valabile
sau inventate pe limba noastră.