că numele meu l-ai asculta cu urechile brusc golite de alte sunete/cum ai asculta
cuvântul mama
spus în două silabe de un copil care s-a-mpiedicat în propriul mers
că ți-ai repeta în gând rugăciunea de seară
l-ai mângâia intempestiv pe fiul tău l-ai săruta pe frunte și i-ai șopti
să nu fugi niciodată din brațele care
se frâng doar ca să te țină strâns la piept
spune-mi că în casa ta e răcoare și o pace strălucitoare
sidef prin care vezi rotunjimea perfectă a perlei
numărând de câte astfel de perle ar fi nevoie
ca gâtul împodobit să nu mai poată roti capul prinzând
între înainte și înapoi
clemele durerii
spune-mi că există o firidă a memoriei unde
mă zărești agățată în perdeaua de la dormitor
o scamă un fir de praf o adiere a unui vânt complice
și că fix în acele momente
ai sparge în pumni primul obiect care ți-ar cădea sub ochi
spune-mi că n-ai fi vrut să se-ntâmple dă vina pe ceilalți pe destin
pe divinitate
dar fă-o mușcându-ți palmele urlându-ți neputința
ca pe un titlu de glorie ca pe o epocă waldorf pentru talentul
de predicator despre beneficiile uitării

dacă ai trăi în lumea în care trăiesc eu
spune-mi că și tu ai scrie poezii pentru câțiva amici/niște flexuri
sperând că acele vor prinde exact vena ce nu se sparge
la prima înțepătură ordonată de mâini nesigure

spune-mi că ea a stat cu tine în tot timpul acesta
a tras perna mai aproape de respirația ta
și te-a acoperit să nu răcești
spune-mi că mitul jertfei creatoare nu e decât o cutumă balcanică
nu-ți trebuie mănăstire ca să te-arunci în gol/nici pod
de pe care sărind să te îneci
ceea ce-ți trebuie e un rest de onoare
să-l fluturi înainte de orice decizie definitivă