bărbații de tot felul
adunați la crâșma din deal
își răsfață necazurile și iluziile
în toate ceasurile zilei ei stau
și molfăie țigări la bucată cu ochii mijiți
și vorbesc cuvinte de tot felul
mai ales din acela onest și brutal
buzele lor sunt moi și grase
toți sorb din soarele prelins
pe buza paharelor
toți au căciuli mari și groase de blană
și lanțuri grele la mâini și pieptul cu gaură
ca urechile vitelor
toți merg ca pe scobitori
stau pe coate cu câte o fele de tărie
își împart iluziile și scrumul necazului
trag greu macazul de la viața de familie

ei văd doar femei în lenjerie în poze mari
pe care nu le agreează
de care nu le pasă
ei sunt bărbați copți în spuză
de capul lor singuri ca niște fărașe găurite
caută să prindă o oră sau două de vorbărie
care nu intră în remiză
o bârfă inocentă de bețivi cu ochi de copil
îmblânziți ca niște soldați morți
întinși într-o cotigă

eu trec printre ei și mă mir și mă plâng
de parcă am fi totuși frați
ziua namiaza mare