Actul pedagogic este un proces de educație întemeiat pe convingerea că dobândirea unor abilități și aptitudini, care deservesc și construiesc un context cultural și social, conferă individului ce stăpânește aceste tainice moduri de exprimare, posibilitatea de a transmite generațiilor următoare alte moduri inedite de conviețuire, întemeiate pe crezăminte temeinic verificate și îndelung experimentate.

Astfel de lucrări sunt înfăptuite în lume de propovăduitori itineranți încă din zorii civilizației umane.

Convingerile acestora, ce rezidă în faptul că lumea trebuie și poate să fie mai bună, în sensul că este necesar să își depășească mereu condiția, sunt consemnate în discursuri deontologice sau jurnale de călătorie, fie ca texte sacre, fie ca semne cu valoare de simbol, fiind astfel transmise generațiilor de după. Aceste surse au constituit un rezervor inestimabil de argumente la care urmașii au apelat pentru a-și justifica modul în care trăiesc.

Ca atare, religiile și credințele religioase rămân, în esență, acte pedagogice autentice propovăduite de indivizi itineranți care au dobândit astfel și statul de pedagogi, pentru că le-au reformulat mesajul spre a-l articula culturilor și spațiilor umane de-a lungul timpului.

Acești itineranți sunt, în viziunea mea, simbol al pelerinilor care, de-a lungul traseului de pelerinaj, experimentează dinamismul itinerant al acestui act pedagogic cu caracter absolut dumnezeiesc. Pelerinii sunt, cred eu, în sine itineranții inițiați care călătoresc, ca niște pedagogi desăvârșiți, spre a sfinți lumea în numele lui Dumnezeu. În această călătorie, aceștia calcă pe cale atât pentru a-și sfinți prin trecerea lor propriul sine, dar, mai ales, spre a îndumnezei lumea prin care trec, prin chemarea pe care propria lor prezență o adresează celor din lume ca implicare și participare a acesteia la itinerantul lor efort de sfințire.

De aceea, pelerinul este un model de lucrare pedagogică pe care Dumnezeu o adresează lumii. Este pedagogul divin care se ocupă de educarea lumii create de Dumnezeu. Căutarea lui Dumnezeu pe care o întreprinde pelerinul este modelul pedagogic suprem de libertate de a alege și, totodată, de a decide modul în care vrei să trăiești, să crezi, să iubești, să dăruiești, să construiești, să visezi și să te risipești pentru a te regăsi și pentru a rămâne în spațiile ontologice ale acelora care vor veni.

Cât este pedagogie socială, cât este mărturisire religioasă și cât este propagandă interesată istoric, cultural sau politic, distingerea între aceste abordări pune în lumină rolul și valoarea de semănători pe care propovăduitorii itineranți au avut-o dintotdeauna în istoria lumii și în procesul de realizare a civilizației umane, deoarece semințele pe care aceștia le aruncă mereu peste lume au fost, sunt și vor fi germenii din inima cărora generațiile viitoare vor construi lumea care va urma: pelerinii care vor veni.