811.Fluxurile creaționale ale inițiatului căutând să conecteze supraconştientul la supra-realitatea similară cu meta-realitatea transcendentală şi cu realitatea supremă, absolută şi apodictică a ființei universului, umplu creația cu un esoteric care îşi desfăşoară neînțelesurile în pifani, ignari, vulg şi inferiori.

812.Fluxurile creaționale ale inițiatului ce a conferit o simbioză între entitățile sale şi a inserat esotericul în dianetică, modelează o creație înzestrată cu portaluri deschise înspre transcendentul la care manifestă înclinație inițiatul.

813.Fluxurile creaționale ale artiştilor măsoară creativitatea, ingeniozitatea şi inovațiile, de care se folosesc pentru a conferi actelor lor creatoare tente inovatoare.

814.Amplitudinea fluxurilor creaționale este direct proporțională cu amploarea vocației artistice având corelații, conexiuni şi coeziuni cu creația.

815.Fluxurile creaționale ale neofitului sunt non-optimale, non-evolutive şi non-concentrate şi nu pot susține o creație valoroasă, care are nevoie de energiile imaginației, ingeniosului şi inovațiilor pentru a căpăta robustețe.

816.Fluxurile creaționale ale neofitului nu îşi pot însuşi nici consecvențele creative care consolidează clasicul în creație, nici versatilitățile inovând limbajul creativ.

817.Fluxurile creaționale maxime manevrează libertățile încorporând necuprinsul şi care dacă sunt impregnate cu creativitate, conferă apogeu creației.

818.Artistul consacrat şi-a specializat fluxurile creaționale pe care le-a modelat în funcție de specificitatea, vocația şi individualitatea sale şi prin arta asumată acesta şi-a eliminat gregarul.

819.Fluxurile creaționale minime ajustează fluxurile existențiale până capătă formele derizoriului, insignifiantului, minusculului şi minorului, având ca efecte predispoziția omului înspre letargie, torpoare, static şi pasivitate, înregistrând discrepanțe față de febrilitatea creațională.

820.Fluxurile creaționale minime pot căpăta evanescențe şi atunci când dispar în locul lor apar fluxurile non-creaționale maximizând obtuzitățile, gregaritățile şi grobianul.

821.Neofitul străbătut de fluxuri non-creaționale, se apropie de o ființare lipsită de punctele nodale ce esențializau creativitatea uluitoare şi se îndepărtează de un ființial în care arhetipul este arta cu efectele ei echivalente cu beatificul.

822.Artistul are ca sens exponențial triumful artei sale asupra celorlalți artişti, asupra criticilor, asupra exegeților şi asupra sinelui său creativ.

823.Dacă fluxurile non-creaționale se înstăpânesc în viață, influențează fluxurile existențiale să evite estetica, creația şi stilizarea vieții, astfel că acestea modelează o viață ternă, ce şi-a retezat accesul la satisfacțiile esoterice, subtile, spirituale şi rafinate conferite de artă.

824.Când fluxurile creaționale motivează, incită şi energizează omul, acestea îşi anexează la sistemul lor acele configurații şi ipostaze existențiale inedite, dinamice şi susținute de mentalul artistului.

825.Fluxurile existențiale ale vulgului îl determină să-şi cristalizeze aptitudinile grosiere, fizice şi fiziologice, în care poate găsi mulțumire şi încântare atunci când se concretizează în lucruri reuşite.

826.Fluxurile existențiale ale eruditului îl determină să-şi accesorizeze viața cu elevație, rafinament, sofisticare şi cunoaştere vastă.

827.Fluxurile creaționale minime se pot transsubstanția în fluxuri creaționale maxime, atunci când artistul îşi măreşte voința creativă direct proporțională cu ambițiile şi îşi înlocuieşte veleitățile cu vocațiile mulându-se pe structura sa creativă.

828.Fluxurile creaționale maxime decad în fluxuri creaționale minime, când artistul asociază procesul creativ cu eforturile, iar penuria creațională cu obstacolele, astfel că renunță la prolificitatea creației sale şi pasiunea sa referitoare la artă se diluează.

829.Creația de natură animistă se conectează la creativitatea ființei universului şi a savaotului, de unde se inspiră, astfel că temele ei sunt universale, apodictice şi creația are dimensiunea universului.

830.Creația cu aspecte de animism dobândeşte viziunea universală a universului şi îşi anexează transcendentalul, supranaturalul, misticismul şi exotericul, pe care le elaborează, explorează, extrapolează şi aprofundează.

831.O creație care absoarbe animismul îşi raportează valoarea la valențele ființei universului, însă este un raport de la finit la infinit, de la perfectibil la desăvârşire şi de la hiperbola creativă la asimptota infinită a creației savaotului.

832.Creația aprofundând şi sondând spațiile descrise de animism, aparține artistului a cărui minte creativă se racordează la mintea artistică a savaotului, de unde primeşte eonii care transcend gândirea artistică.

833.Creația care valorifică toate artele pentru a dobândi sincretismul, posedă o estetică rafinând sofismele şi o logică creativă conferind hiperbole silogismelor.

834.O creație sincretică solicită mintea să aprofundeze o cunoaştere vastă, atât telurică, cât şi meta şi extra-telurică, pe care să o imprime pe actele creatoare, sublimându-le şi transfigurându-le.

835.Creația unui artist care nu deține o cunoaştere erudită, elevată şi sofisticată, are deficiențe şi lacune cognoscibile, care îi anemiază superioritățile.

836.Artistul care vrea să-şi integreze în creație meta-cunoaşterea, are propensiune la misticismul şi animismul în care întrevede potențialuri nebănuite, uluitoare şi de mare anvergură.

837.Creația asimilând meta-cunoaşterea, procesează meta-urile din care face surse creaționale de natură transcendentală.

838.Creația versatilă manevrează ineditul, neobişnuitul şi neaşteptatul, iar artistul ce o deține are o minte inovatoare, inventivă, creativă şi în expansiune.

839.Creația asimilând stagnarea nu poate nici involua, nici evolua, iar uniformitatea ei este întărită de lipsa improvizației, experimentării, inovatorului şi îndrăznelii creative.

840.Creația afectată de stagnare aparține de artiştii lipsiți de ambiții şi care îşi construiesc sensuri ce nu pot încorpora apogeul creațional.