poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-12-12 | |
Dictatorul
Numele meu este Puiu și de azi sunt...dictator. Am să vă povestesc cum am ajuns ...dictator. Era o zi de iarnă , parcă un februarie, după cum împart timpul oamenii obișnuiți. Văzusem lumina zilei de puțină vreme și mama mă alăpta. Era cald lângă frații mei și laptele mamei îmi spunea cum ea, Bela, l-a cunoscut pe Max. Printre primii fulgi de zăpadă care dansau în aerul nu prea rece, l-a văzut pe tata. Un frumos cu păr grizonat-roșcat cu papion negru și cu un mes princiar. Mama a simțit o căldură imensă cum o-nvăluie și în loc de frunze pe ramurile copacilor au apărut luminițe roșii și...a fost dragoste la prima vedere. Max a iubit-o pe mama nebunește dar exista ceva subțire din piele roșie care l-a scos din viața ei. Degeaba tata a vrut să-i fie alături în continuare. După dispariția tate, mama a simțit că va deveni mamă cu adevărat. Noi, copiii ei, ne-am năsut într-o cămăruță de lemn cu ceva țoale pe jos dar mama ne iubea. Laptele ei ne spunea povești nemaiauzite și sufletul ei ne purta într-o lume liberă și fericită. Într-un timp a apărut o vietate care umbla în două picioare și frații mei au dispărut unul câte unul. La țâța mamei am rămas numai eu cu sora mea. Sora mea era albă cu părul creț și cu nas cârn. Eu m-am născut cu gura strâmbă dar ochii și părul le-am moștenit de la tata. Dumnezeu, care le are pe toate-n grijă, dacă a văzut că sunt cam strâmb mi-a dat, compensator, calități unice, aptitudini de comunicare multiple și pe mai multe planuri. Mi-era dor de ceilalți frați din vremea când mama ne proiecta imagini frumoase, colorate în verde și roz. Într-o zi, ființa cu două picioare ne-a luat pe mine și pe sora mea de la burta mamei și când ne băga într-un portbagaj am auzit-o pe mama scâncind , i-am văzut ochii cum se uită în sus și am primit mental o imaginea ei când ne alăpta pe noi, copiii ei. Am crezut că vom merge la frații noștri dar întunericul s-a aprins și inimile noastre băteau nebunește. Mașina s-a oprit și lumina a apărut orbitoare, brodată cu câțiva fulgi despre care mai târziu aveam să aflu că se numesc zăpadă. Palmele omului ne-a cuprins și după o scurtă plutire am simțit pământul rece și am auzit mașina omiului pornind grăbită. În spatele nostru er a o panglică de asfalyt de pe care auzeam la nesfârșit motorul omului cum revine și ne duce la mama. Motorul trecea ba dintr-o parte ba din cealaltă dar nu oprea nimeni. În fața noastră era o apă mare care răsufla rece înspre noi. Oare așa săruta moartea? Am început să scâncim și cei câțiva oameni care pescuiau au întors capetele. Unul dintre ei s-a ridicat, s-a apropiat și după câteva secunde a ridicat-o pe sora mea, a băgat-o în portbagajul mașinii lui și a continuat să pescuiască. Omul care rămăsese pe mal m-a privit lung. Am aruncat spre el o privire speriată dar plină de speranță ca un prostoval aruncat de un om care nu are ce mânca. Bătrânul s-a ridicat, și-a strâns undița și m-a luat de ceafă, așa cum ne ducea mama pe colo pe colo, apoi m-a luat în brațe: Ce facă mă, puiule , aici? Cine te-a lepădat? Știam de la mama cum să comunic cu oamenii, fără glas, și am sperat că portița lui este deschisă. -Omule, sunt mic, speriat și am rămas singur, între o șosea circulată și o apă mare...Mi-este tare frică! Tot cu gândul, omul mi-a spus: -Puiule, nu mai ești singur pe lume. M-a așezat pe scaunul de lângă el , în mașină și am plecat. Am mers ceva vreme , mașina a oprit și am auzit o mulțime de căței lătrând. Nu reușeam să comunic cu ei dar omul m-a așezat între ei, ca să mă miroasă. O cățea mare și neagră(am simțit-o că nu a avut copii niciodată) și-a apropiat nasul și de frică am vrut să o mușc. Rând pe rând toți cățeii m-au mirosit și apoi m-au ignorat. Îmi era foame și somn. Eram obosit și am adormit în casa omului într-un culcuș cu margini moi. A doua zi Omul acela bătrân m-a dus la doctor, m-au spălat, mau tuns și m-au înțepat. A trewcut ceva vreme de atunci și familia mea lărgită(noua mea familie) era compusă din . mama Dona, perechea Omului,Bunica debi, cățeaua neagră, vărul Nicolae,un cățel de talie medie cu apucături ciudate și unchiu Dodo, un câine alb, mare și bun. Copiii Omului erau o pereche, oameni și ei, care ne răsfățau și ne iubeau. Cu familia canină pot comunica dar limitat: mâncare, joacă, pază și dacă e ceva de lătrat dar cu Omul meu vorbesc mereu, cum știm noi. După o vreme am convenit cu el ca el să scrie și eu să-i dictez imaginile pe care le percepeam din taote mediile. Așa am ajuns, Puiu dictatorul! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate