Nu înțeleg de ce o femeie care este în perioada scurgerii de sânge este considerată păcătoasă și trebuie să se rușineze, să fie exclusă pentru o vreme din lume, pe când un ostaș cu răni sângerânde este privit ca un erou, iar un martir însângerat este considerat izvor de sfințenie, deși, spre deosebire de aceștia, femeia sângerează natural pentru că este fertilă, adevărat pântec de ființare, stare care îi conferă statutul de mamă, pe când eroul sau martirul, sângerează fie în numele ideilor seculare, fie în cel al idealurilor religioase, ceea ce îi face să fie sursele tuturor tensiunilor și contradicțiilor lumii în care trăim? De aceea, mă repet, nu înțeleg de ce femeia care sângerează pentru că este viață, esența conceptului de a fi, este desconsiderată și este marginalizată, fiind considerată păcătoasă atunci când sângele i se scurge pe coapse, iar eroul sau martirul însângerați în numele idealurilor pe care le urmează sunt apreciați ca sfinți și sunt supra-adulați, deși își varsă sângele ucigând fie trupul altora, fie propriul trup? Așadar, de ce femeia însângerată nu este icoana vieții, iar eroul și martirul însângerați constituie idealul trăirii?...