N-am un prieten.
Toți sunt prea umani,
nu pot face minuni
și nici nu-mi pot ierta
păcatele în timp util.

Noroc că citeam ieri o carte,
am scos de acolo un personaj,
lăsînd povestea cu pîinile
și pe cea cu Lazăr
copiilor ce n-au jucării,
și am păstrat iertarea
și sentimentul de siguranță.

Acum mă bate gîndul
să-i iau și o lesă
și să-l duc în parc
ca să se joace
cu prietenii celorlalți.