poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-07 | |
eram mic şi el era uriaş. când aburea arătura grădinii în soarele primăverii tare-mi sfârâiau tălpile să umblu desculţ dar mama îmi spunea că nu până la înflorirea zarzărului şi eu stăteam cu ochii pe el. cred că de dragul meu era primul copac din grădina care-şi mărea ochii, întâi roşiatici de parcă un foc nevăzut umplea crengile cu bănuţi de jăratic, apoi, nu ştiu cum făcea dar mă trezeam într-o dimineaţă cu el doldora de floare. adio papuci, adio ghetuţe, aveam liber la fuga prin iarbă şi datul pe ţuja de glod...
nu zic înfloreau şi alţi copaci dar, luat cu joaca, mă interesau doar dacă din ei pe-nserat zburau cărăbuşi... da, de el eram mai legat, o dată că mă lăsa să umblu desculţ apoi, după scuturatul florilor nu ştiu de ce mi se părea că pe sub coaja crengilor umblau şoricei şi-ncet încet îşi scot vârful urechior mici şi verzi în afară. şi când zarzărele mai creşteau până prindeau o pieliţă albă şi moale pe sâmbur, îmi făcea mătuşa Soltana fiertură din ele cu o mâna de făină de popuşoi, un fel de chisăliţă, pe care mai punea şi o lingură de miere zaharisită. amestecul de dulce acru şi amar îmi lasă şi-acum gura apă... era timpuriu, cu zarzăre rotunde şi multe de se îndoiau crengile. le atacam din pârg când crănţăneau între dinţi iar când se coceau, portocalii spre roşcat, erau atât de aromate şi moi de intrau papilele gustative-n delir. îmi spunea mama că la vârsta primilor doi dinţi mă strâmbam şi-mi făceam gura pungă la piureul de mere dar când îmi dădea pulpă de zarzără coaptă prindeam cu mânuţa de linguriţă să îmi mai dea apoi, sătul, fericit făceam dând din mâini şi picioare ploiţă... dând la babaică în stânga şi dreapta la barca vieţii m-am trezit după ani şi ani cu barba lui tata şi tâmplele mamei albite şi zarzărul doar cu o creangă crescută din cioată anemică ca un memento... - la toamnă, Ionică tată, dacă ai timp, să scoatem cioata şi să îndreptăm gardul. puiul de lângă stâlp să-l muţi mai înăuntru... tata şi mama sunt azi oase sub cruce şi puiul de-atunci e aproape uscat şi eu sunt cărunt. sub bruma de crengi înflorite cu faţa în sus şi cu pleoapele-nchise, în boarea de vânt mă las nins de petale şi doamne, sunt mic şi pe chip simt genele mamei parcă făcându-mi fluturi...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate