poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-04-20 | |
Săracii și bogații lumii acesteia sătești
De fapt, la muncile câmpului, participau doar sătenii, iar cei cu obrazul mai subțire, Învățător, Primarul și cu aghiotanții, câțiva, din Primărie, doctori la dispensar, notărița, doar câțiva, dintre Găuleșteni, să fi fost, mai cu dare de mână și mai cu de seamă, astfel încât, întru bunăstare, îi puteai număra pe toți pe degetele de la două mâini. Și nu te-ai fi înșelat, defel, asupra situației. Doar unii, care ar fi continuat să prospere în liniște. Ba, nu, mai erau câțiva, care urlau să-i ajungă. Unii proprietari de pământuri, câțiva, care, bineînțeles, țineau, pe lângă ei, și animalele. Că dacă ai vacile, îți trebuie și grajdurile. Ba și oi! Ba chiar și măgari? Dacă ai cumva numai trei câini, ți-i trebuie să îți facă și pui. Ciobănești mari, în toată regula, pe care să îi hrănești numai cu cea mai bună pită! Că turmele ți-s multe! Dacă ai pământ... Cumperi mai mult! Că așa e soarta. Bogatul cu bogățiile, numai cu aurul, iar săracul... abia ce își mai numără, din zilele lui sărmane... De fapt, Găuleniul nu era tocmai un sat atât de avut, față de Păducele. Unde, parcă, sătenii, s-ar fi susținut mult mai bine din averile de animale... Că erau stânele aproape, și târgurile. Și toată lumea ar fi învârtit, pe câte o trebușoară, de se îmbogățeau unii de la alții, și de la vite... Însă, în Găuleni, un sat mult mai mic, mult mai restrâns și mai sărman decât Păducele, parcă lucrurile ar fi stat puțin altfel, iar bogații satului era doar câțiva. Dar erau, și bogați, nu glumă! Cele zece douăsprezece familii, la număr, în tot satul acela mic. Și parcă destul de neprielnic, satul acela, față de restul... Dar ce să faci, dacă ești, cumva, poate, un sărăntoc, te arondezi, și tu, pe lângă omul bogat. Pentru că dacă faci acestea și dacă muncești foarte bine, atunci vei primi, și tu, cu siguranță, plata ta, stând pe lângă bogat. Iar bogatul atunci își sporește și mai mult bogățiile, pe seama muncii celuilalt, și a vremii, care ține, mereu, cu sporirea, pe când cel sărac, nu moare, niciodată, de foame. Dacă a muncit, poate, pe brânci. Ci își duce din dureri și sărăcia lui molcomă și cuminte, un pic mai departe... Sărăcie Rost de temple și tămâie pe la cumpeni obidite de demult, priveam în zare inul cum mi se zdrobea apoi, rost, pierdut hamalul, pe la țărmuri negândite și-mi priveam, mai aprig mâna, ce în pumnu-ți sărăcea De am fost pribeag, odată, sporul dacă l-am scăpat mă reped, din nou acasă, inul iarăși, cred, chema stelele ce nu se-opriră din prea dulce scăpătat uite, n-am în lume minte, bogăția mi-o scăpa; mă întorc, târziu, acasă, sunt, mai mult, un peregrin mă primește doar izvorul, dar și matca mi-o găsesc mă aplec și sorb din undă, prea e rece și-i venin pentru că nu țin în pungă niciun ban și-s prea lumesc mâine, frâng un pic de pâine și vă cer un strop de vin caut, repede, cum locul unde capul să-l așez câțiva lei, cumva, de capăt, cumpătarea să mi-o țin nu-i nimic prea scump, în lume, nu cumva s-o întrevezi... sunt prea hoț și pe acasă chiar pe nimeni n-am găsit satul pute mult prea lânced și ai mei, de mult, nu îs cu familii, orișicare, și pe nimeni de iubit unii-mi spun de-o mămăligă mult prea aurie,-n râs și închid, încet, oblonul, trag mai jos cam de pingea pun un lacăt mare-n ușă, chiar pe casa unde mama îmi spunea, cu glas subțire, de muieri la nunta mea îmi aduc aminte numai cum îi flutura năframa... Omul bogat Dacă rost am mult, de aur, și-mi sunt cuferele pline Și de bani, și de mătase, și cu perini cu argint Îmi țin câinii lângă mine, dar și boi, puterea-n vine Număr caii, dar și cașul, băutura de absint Număr perele din coșuri și toți rugii de afine Prin păduri ce-s ale mele, dar și oile din stâni Bogăția mea îmi place și, tot omului, îi vine Nu o dau, de-aici, de numa`, nu e azi și nici poimâni Dacă vrei să cauți pâine, nu-n ograda mea, de bine Căci am câini și-mi apăr vatra, ba-mi mai cumpăr încă doi Iar cu sfatul chiar pe lângă, depărtarea ta susține Că te mân să cauți pâinea prin lucernă sau trifoi De-am o casă, ce-i cu cheia, mai închisă ca un stup Tu să-mi ții o depărtare, ca și prostul de afine Că blestem altfel în tine și de furtul ți-l astup Chiar cu încercarea tare de-a lua ce mie-mi ține Până când oricari din banii ți i-oi lua de lângă trup Bogăția mult îmi șade și e zvon de casă mare Țin alături câini de pază, oi și turme, un calup De brânzet în saramură, pentru câini, și adăpare Că bogatul n-are alta, scop în lume sau vreun sens Până-și apără ograda, șase câini ce latră numa Până când și ploaia urlă și se prinde în condens Până când zăpada urlă, apărând boul și turma. Că te mân, dulăii strigă și zăpada te-o-înghiți La bogat n-o cer nimică, el din mână nu ți-o da Dumnezeu, de-asemi, te mână, unde stelele-s pustii Ci, tu lasă-mi zdroaba-n pace, aurul și munca mea! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate