Probabil că una din căile prin care declinul Occidentului ar putea fi oprit ar fi scoaterea de sub sentința ”ofensator” a termenului de imbecil.

Să faci efortul de a explica rațional restricționarea accesului la un film ca Pe aripile vântului sau Pisicile aristocrate este o pierdere de timp. O mare particularitate și una dintre cele mai puternice arme ale Imbecilității este capacitatea ei de a te face să-ți pierzi timpul acordându-i atenția ta. Se hrănește cu atenția ta. Este ceea ce face mass media acum.

Dreptul omului de a rămâne o buruiană umană (Noica) Asta apără cu dinții imbecilii.

Nu doar la stânga, nu doar la dreapta, nu doar la ”neomarxiști”, nu doar la ”conservatori”, nu doar la dreapta, nu doar la stânga se află puroiul imbecilității, ci la toți și la fiecare dintre aceștia. Orice idee umană, orice curent politic, orice doctrină inventată de om, orice religie (ne străduim să instaurăm democrația într-o civilizație care crede într-un singur mântuitor – unul singur), oricât de nobilă ar fi fost ea inițial, este ulterior cangrenată de imbecilitate. Iar adversarii, cei care o atacă, văd doar cangrena aceea de imbecilitate, care uneori ajunge să învelească cu totul, să astupe în totalitate ideea de la care s-a pornit, astfel încât ei, adversarii, nu se mai ceartă cu ideea inițială ci cu ceea ce le iese în ochi și îi scoate din sărite: mâzga aceea în care monștrii din Alien își înveleau victimele ca să-i golească de conținut.

Din acest punct de vedere cred că un om inteligent, indiferent de convingerile sale politice, religioase etc, ar trebui să-și focalizeze în primul rând atenția nu asupra imbecilității adversarului ci asupra stratului gros de imbecilitate în care a fost îngropată ideea în care crede el însuși, în care a crezut cu tot sufletul de la bun început.

Nu reușesc să scriu cu adevărat decât când îmi vine să plâng și să urlu de silă, de furie și de disperare că am fost adus pe această lume de căcat.

Ce ai făcut ca să meriți votul universal?

Sunt fiul ilegitim al lui Klaus Iohannis și m-am născut dintr-o oaie.

Nu la bogătași, nici la săracii din canale sau din Africa e puroiul cel mai mare, ci la ”clasa medie”. Cele mai mari cantități de imbecilitate se acumulează acolo unde mintea nu este pusă la contribuție nici în vederea îmbogățirii, nici în vederea subzistenței. Imbecilitatea se acumulează în progresie geometrică la omul cu burtică și ”servici” asigurat, care strâmbă din nas că nu găsește la supermarket pachetul de unt cu procentajul indicat de nevastă, care aruncă direct la gunoi 40% din mâncarea pe care o cumpără de la supermarket și care ajunge să nu se mai poată mișca din fotoliu ca să dea la o parte sticlele goale de bere din fața televizorului la care se uită pentru a se ”informa”.

Încercând să înțelegi Tot, la un moment dat înțelegi că, pentru a înțelege Totul, trebuie să mori.

Să ghicești pe fețele obosite, speriate, anihilate, ale adulților, trăsăturile foștilor copii. Iată una din cele mai triste experiențe ale procesului de ”maturizare”.

Sunt ”inteligent” doar în măsura în care un autist poate spune uneori lucruri ieșite din comun. Dar la asta ajung doar în urma unor incredibile chinuri, depresii și îndoieli, care pornesc cu imposibilitatea mea fizică, mecanică, de a intra în orice fel de polemică verbală pe o temă semnificativă cu cineva, cu oricine.

Oameni goliți de conținut. Bizonul de la Capitoliu. Fără foame nu pot exista revoluții importante. Vestele galbene etc, oameni îndobitociți nu de foame ci de ”informații”.
Sunt prea puțini înfometați (cel puțin în Occident și anexele acestuia) pentru o Revoluție autentică. Vom avea parte poate de o revoluție a imbecililor, a indivizilor imbecilizați de ”informații”, de ”știri”. Rămâne de văzut dacă vor fi capabili să se organizeze etc pentru a crea un conflict de o amploare notabilă.

Vorbirea, capacitatea omului de a vorbi, de a se exprima prin cuvinte, este oare un semn de ”evoluție”? Nu cumva am simțit nevoia de a vorbi doar pentru că, la un moment dat, am încetat să auzim și să simțim ceea ce aud și simt toate ființele vii? Nu cumva pentru că ne-am pierdut capacitățile extrasenzoriale, capacitatea de a comunica, în mod natural, firesc, cu Divinitatea, cu Tao? Nu cumva pentru că nu mai putem auzi ceea ce aud toți cei care tac?

Bizonul de la Capitoliu – prototipul adolescentului cu ejaculare precoce.

Eram în curtea școlii, jucam ”Elasticul” cred, când am auzit prima dată anumite referiri la felație. Mi s-a părut ceva de necrezut. Cum să faci așa ceva unei fetițe? Cum să fie interesată o fetiță de așa ceva, cum să-i placă așa ceva? De altfel eram sigur că era o născocire a colegilor de joacă care vroiau să o facă pe durii. Mai ales că Anca (Musca), prima mea iubire (eram în clasa a II-a) îmi spusese că văzuse niște poze în care se întâmpla acel ceva și că i s-a părut ceva îngrozitor, dezgustător, ceva ce nu i-ar trece niciodată prin cap să facă. Apoi, când am văzut eu însumi prima oară astfel de poze, eram convins că acele fete din poze erau obligate, ori prin tortură, ori prin sume uriașe de bani, să facă ceea ce vedeam în pozele acelea. Cum să accepte așa ceva, și mai ales cu plăcere, o fată? Cu organul ăla rușinos, cel mai murdar, cu care facem pipi? No way!

- Nu faci nimic!
- Dacă nimeni nu ar face nimic, nu ar mai exista Rău nici Răutate. Ele există și cresc pentru că li se opune permanent o Forță de sens contrar, dar de aceeași natură. Această Forță nu este Binele absolut, ci Mai Puțin Răul, adică Binele omenesc. (Tolstoi?) Singura formă a Binelui Absolut care există în lume este Inacțiunea. Dar ea, Inacțiunea, nu este decât o formă, o parte poate, a Binelui absolut. Pe care, cel mai probabil, cel puțin o parte dintre noi, îl vom percepe și înțelege abia după moarte.

Fiecare act pe care îl percepem a fi un rău, sau răutate care ni se face, ar trebui transformat în autointerogație.

Fâșâitul pungii de gunoi aruncată de la etajul de deasupra pe fereastră în curtea blocului, în liniștea serii, te umple de ură? Pune-i un minus în față și închide-o în inimă.

De ce, atunci când s-au împărțit sufletele, al meu a fost repartizat într-un trup care aparține singurei specii sărită de pe fix, din Firesc, din toate celelalte specii de ființe vii lăsate de Dumnezeu pe acest Pământ?

Imbecilul își face rău singur pentru că este ieșit din Firesc, din Natural. Iar unul din factorii care îl scot din starea naturală sunt știrile, informațiile, expunerea prea intensă și prea lungă la acestea. Nu spune chiar el ”Mă scot din minți ăștia!!!”? Nu asta spune el mereu?

Dar dacă simțim că rămânând aici ne murdărim și ne înglodăm tot mai mult, de ce nu ne lași să venim la Tine fără îndoieli, Doamne?

Cafea cu lămâie.

Magnetul de pe frigider cu poza lui Nichita Stănescu adolescent. Când l-am cumpărat eram ferm convins că voi fi fericit tot restul vieții doar privindu-l. La fel, Try to remember al lui Belafonte, auzit prima oară în curte la nenea Tudor, la Celaru, cu tanti Tatiana și cu Popa Bebe și cu fiul lor Virgil, pe la 6-7 ani: eram absolut convins că pentru a fi fericit mereu nu va trebui decât să-l ascult încă o dată și încă o dată și încă o dată.

O mamă care naște poate fi considerată drept ”creatoare”, în măsura în care putem spune că este ”creator” un aparat Xerox.

Isus nu a spus niciodată că el, omul, el singur dintre toți oamenii, este Dumnezeu. Au avut însă tupeul incredibil de a institui această tâmpenie Irineu, Chiril din Alexandria și toți impostorii care au urmat, lichele dotate cu formidabila intuiție că această minciună ar putea schimba Istoria. Iar când spun asta am tendința de a face un pas lateral, ca și cum m-aș feri de o căldare cu lături venită de sus.

Celebritate. Pentru un om de bun simț simplul fapt de a observa puhoiul de întrebări idioate pe care un om, odată ajuns celebru, trebuie să le suporte din partea ”jurnaliștilor”, ar trebui să fie suficient pentru a i se face lehamite de orice formă de celebritate. Din acest punct de vedere mă îndoiesc profund că printre oamenii celebri există prea mulți oameni de bun simț.

Îmi stă un vierme pe limbă...

Perspectiva ”publicării”, gândul că ce scrii va putea fi citit de orice imbecil, te obligă și mai mult la autocenzură. Lasă-i cât mai puține căi de interpretare. Și ține cont că imaginația unui imbecil bate orice imaginație! Și orice fel de altă imaginație.

A te simți parte a ”publicului”, a intra în public (la cinema, la teatru, în autobuz etc) și a ști că în public, majoritari sunt totdeauna imbecilii. A accepta să faci parte, temporar, dintre ei. A te așeza pe pozițiile lor. A privi așa cum privesc ei. A aplauda așa cum aplaudă ei, etc.

Timpul este doar Trecut și Viitor. Prezentul este atemporal, spune Tolstoi. Eu acum, în timp ce scriu, nu pot spune când anume scriu. Prezentul este undeva între a-ul și c-ul de la ”acum”. Sau poate infinitezimal de aproape de a-ul inițial. Când a fost gândită noțiunea de ”acum”. Și nici atunci!

Nu e greu de înțeles cum, pentru un om ca Isus, cu concizia, integritatea morală, inteligența, talentul oratoric, forța lui de seducție, oamenii au imaginat și au adoptat legenda, povestea, creată de impostorii care i-au urmat. Cu cât un om de valoare este mai valoros, cu atât imaginația imbecililor care vin din urmă și îi interpretează mesajul este mai extraordinară. Asta se întâmplă cu toți oamenii de valoare care acceptă celebritatea. Adică să devină obiectul atenției imbecililor, să accepte ca atenția imbecililor să se focalizeze pe el.

”Trupul meu va muri, dar spiritul meu va trăi în toți cei care mă înțeleg” (Tolstoi)

Lucrurile de maxim bun simț, peste care se trece fluierând. Pe astea caută-le.

La vârsta la care Isus era răstignit, eu abia am început să citesc.

Pe parcursul zilei nimic deosebit. Doar că la un moment dat corpul meu nu mai era al meu, ci al unui copil hămesit...

Dacă tu, Stat, prin instrumentul tău de control spiritual asupra populației tale, Biserica, implementezi în conștiința acestei populații, mii de ani, că ”mântuirea” poate veni doar din afară și doar de la UN SINGUR mântuitor, cum să înțeleagă acel popor principiul de funcționare al democrației (votul) și să nu-și dorească și să aștepte ”salvarea”, mântuirea, soluția tuturor problemelor imaginabile decât de la un singur Tătuc, binevoitor și zâmbăreț?

Ce am de spus? Am de spus ceea ce toată lumea știe dar nu vrea să recunoască: că nu trebuia să ne naștem niciodată.

Vestea că în această lume se moare, eu am primit-o cam în felul în care un fotbalist face stop pe piept.
Stop pe piept cu ghiuleaua țepoasă.
Stop pe piept cu roata de tren.
Când îți dai seama cu ce fel de minge ai de-a face
nu-ți mai vine să șutezi niciodată.
Trenul intrase în gară, învăluit în fum.

Viața mea se schimba cu fiecare om care murea. Și în fiecare secundă mureau mii de oameni...

Toți cei care căutăm pe lumea asta ceva ce nu există, am ajuns și poate chiar ne-am întâlnit, fără să știm, la câte o Vama Veche...

Sf AGATANGHEL – 23 ianuarie – La mulți ani tuturor celor ce poartă acest nume!

Sufletul trebuie cercetat cam în felul în care se pescuiește la copcă. Arunci undița și aștepți. În frig. Fără să vezi nimic din ce se întâmplă în apă.

Când o picătură de ciorbă picată pe mânecă te face să simți că ai căzut într-o mlaștină.

Nu ne mai controlăm emoțional, pentru că nici ceilalți nu se controlează. Și doar suntem ființe sociale, nu? Trebuie să fim în rândul lumii...

Comunismul i-a încurajat și promovat pe imbecili, și a făcut tot ce i-a stat în putință să-i imbecilizeze pe cei care nu erau imbecili. Și în mare măsură a reușit.
Comunismul a încurajat Imbecilitatea, Capitalismul a încurajat Creativitatea.

Vaccinul Horea Cloșca și Crișan.

Ce-ar fi ca, înainte de a da vina pe conspirații, să recunoaștem că suntem sau cel puțin că am fost, până la un moment dat, imbecili?

Imbecilii se ascund, profită și prosperă tocmai pentru că noțiunea de imbecil este considerată oficial ofensatoare.

Cum e la 50? Ca la 30, doar că trebuie mereu să car un sac în spinare. De 10kg să zicem. Înainte îmi spuneam: ”Mă duc la patinoar!” și tot drumul de acasă până în Cișmigiu era alb, luminos, albastru, adiat parcă de o briză marină care mă absorbea, ca un ventilator uriaș și blând, indiferent de vreme – fie soare, fie vânt. Acum e un pic altfel drumul ăsta: pe marginea lui luminile pâlpâie ca într-o gară sau ca într-un closet de provincie. Și sunt demoni sau ceva... umbre care mă ating din zbor parcă și când mă ating mi se face frig, indiferent de vreme... umbrele astea îmi țintesc respirația.

Strănutul din mască.

Pentru revoluții e nevoie de material uman de o anumită calitate. Sau disperare... Cum să faci revoluții cu îmbuibați care dorm pe ei în fața televizorului înconjurați de sticle de bere?

Comunismul ca mecanism de imbecilizare. Omul nou – imbecilul absolut.

Să scrii o carte după un plan bine stabilit, cu idei bine construite chiar înainte de a începe să scrii, pe scurt: să scrii știind exact dinainte ce vei scrie – e ca și cum ai organiza inaugurarea unei grădini zoologice – aranjezi frumos animalele și păsările la locurile lor în cuști și colivii, asiguri curățenia perfectă, te asiguri că le-ai hrănit bine și blana le strălucește și apoi deschizi larg porțile pentru public, faci fotografii, selfie-uri etc. Dar eu nu asta vreau. Eu vreau să prezint Jungla!

Când m-a trimis pe lumea asta Dumnezeu nu mi-a pus ștampila de român pe frunte. Ștampila am primit-o aici, după ce am ajuns pe lumea asta, de la niște mâini unsuroase.

Ființa mea, tânără încă, îmbrăcată în această coajă tare, ca un pardesiu de tablă, se așezase pe o bancă, într-o mare de frunze galbene...

”Luați un cerc și mângâiați-l. Veți vedea cum, treptat, devine un cerc vicios” (Eugen Ionescu)

Dacă Dumnezeu a gândit lumea în așa fel încât eu, de 30 de ani, să trăiesc în această scârbă, oroare și stupefacție că PSD este luat în serios, drept ”partid democratic” de atâția și atâția din semenii mei, atâția și atâția ani în șir, atunci Acela nu este Dumnezeul meu.

Foile de observație ale lui tata.

Moartea are chipul adolescenței mele. Chipul acelui băiat din poză care stă bine înfipt pe picioare și privește surâzător în zare din curtea liceului.

Unde ai fost până acum, tu, cel care scrii acum?

Teatrul în sine, ca idee, este o dovadă că ORICE emoție, oricât de intensă, oricât de autentică, poate fi perfect simulată. Cum știm ce simte aproapele nostru? Nu știm nimic.

Cu orhideea la ghilotină.

”Și, ca de obicei vinerea, avem Buletin Cosmic” (crainică la RR Cultural, vineri 20 noiembrie 2020, ora 14.37).

Prințesa PORFIROGENETĂ Ana Commena, fiica marelui împărat Alexie I (Petre Guran în Dilema veche nr 863)

Uneori îmi vine să cred că adulții sunt copii alienați, porniți dintr-o prostie într-o întrecere fără sens: care se face ”mare” mai repede. O prostie din care au uitat să mai iasă. O cursă care nu duce Nicăieri.

Atunci când îi dau ceva mamei mele (o floare, un medicament, un desen etc) senzația că acel ceva cade într-o prăpastie, într-un abis fără fund.

Printre adulți ca un ochelarist căutând în patru labe, pe bâjbâite, ochelarii căzuți în noroiul prin care tropăie mii de picioare, alergând, dansând...

Pe FB o știre despre prima crimă comisă în spațiu, ”pe orbită”...

Mastroiani, într-unul din filmele sale (reluate recent pe TVR2), spune, de sub o pălărie de fetru, fără să i se vadă fața, într-o scenă nocturnă, în prezența unei femei: ”Aveam impresia că ce am de spus e foarte simplu... acel ceva care să-i elibereze pe oameni de tot ceea ce țin în ei...”

Ca să intri / să fii aceptat într-o tabără/categorie, e strict necesar să renunți la obiectivitate. În fond la discernământ, la luciditate. E ca și cum ai înghiți de bună voie lingurița cu otravă care ți se întinde.
Să susții doar una dintre cauze. Una singură. Iată forța Imbecilității.

Iluzia că dacă mama sau soția îți spală vasele murdare, rufele, îți face ordine la ciorapi etc, atunci ai un avantaj, ești ”privilegiat”, beneficiezi de un ”serviciu”, de un ”drept” care ți se cuvine, ești ”iubit”, ”respectat” etc. În politică rolul ăsta de ”prestator” de servicii îl preia cu cea mai mare râvnă și bucurie un partid ca PSD, în general partidele de cea mai proastă calitate, cele care sunt gata să proclame sus și tare că tu nu trebuie să faci nimic pentru tine însuți , că absolut totul trebuie să-ți vină pe tavă de la stat etc. Iar imbecili sunt cu duiumul. Și astfel partidele de cea mai proastă calitate prosperă peste tot, în progresie geometrică.

Toate micile căcaturi pe care trebuie să le înghițim de la părinții noștri pentru aceste ”servicii”: spălat vase, rufe murdare etc, se transformă mai târziu într-un căcat mai mare, mai gros și mai otrăvitor pe care-l înghițim cu entuziasm de la partidele care se prefac că ne iubesc. Un căcat care ne transformă în ce suntem de fapt chiar acum, în această clipă: niște legume.
Și preferăm să înghițim aceste căcaturi mai departe, pentru că Vanitatea (La Rauchefoucault) este cea care ne călăuzește fiecare pas din călătoria asta de căcat pe care o avem de făcut pe lumea asta. De căcat. Deci, ce să zic... poftă bună? Dar oare mai e nevoie?

În București, pe pereții blocurilor, pe garduri etc, apar tot mai multe inscripții cu mesajul ”Jos cu sataniștii care ne conduc!”. Nicăieri vreun mesaj ”Jos cu imbecilii care îi votează!” (pe ”sataniști”) Ca și cum sataniștii ar pica din cer direct în fotolii. Trimiși de Soros probabil...

Organul comunicării amputat.

În drum spre Kaufland, chiar în parcarea supermarketului, mă intersectez cu un individ, cu sacoșe în mâini, care umblă în șlapi, pe zăpadă. Iluminare zen!

Iubesc o țară care nu mai există. România de azi e caricatura României de ieri. Lumea de azi e caricatura lumii de ieri. Iar adultul este o caricatură a fostului copil.

Procesul FSN-FDSN-PSDR-PSD... Putem spera la așa ceva?

Poporul ăsta ar merita președinte pe Isus și prim ministru pe Sfântul Petre, așa de mare și bun e. Numai că...

Comunismul a lăsat în urma lui, aici, în inima sistemului în care funcționăm acum, chiar în inima mecanismului care face să funcționeze acum această societate, un fel de băț în roată: un sistem ultraperformant și eficient de anihilare a valorilor reale. Funcționează pe principiul unui sistem imunitar. Se declanșează imediat ce simte o valoare autentică, care chiar ar putea schimba ceva. E ca un fel de broscuță mecanică la care ne uităm hipnotizați. Sau poate că acest sistem imunitar a fost doar perfecționat de comuniști....

Ce-ar fi să simți deodată, stând lângă un om, de vorbă cu el, sau tăcând pur și simplu, că se prăbușește peste tine tot ce a suferit, toate durerile prin care a trecut toată viața? Mie mi s-a întâmplat. Ai impresia că te-a lovit trenul.

Idei în suspensie.

Dovada! Pe ce te bazezi? Reflexul ăsta a dispărut aproape total. De ce? Din cauza disperării în care ne-am învățat să trăim. Spaima continuă.

15 decembrie 2020, seara. Dialog pe o bancă între doi adolescenți: Unul îl întreabă pe celălalt:
- Ce înseamnă homofob? și adaugă instantaneu: - Dacă dai search pe Google mă-ta-i curvă!

Democratizare / emancipare prin NE-RU-ȘI-NA-RE. Încurajarea Nerușinării. Justificarea Nerușinării.

Omul care refuza să se urâțească.

La materialul cu trenulețele de pe RFI cineva comentează că ar fi un articol de propagandă pentru izolare etc.

Așteptăm salvarea de la UN SINGUR mântuitor. Misguided imagination.

Genul de femeie care atunci când te prinde cu sufletul deschis te arde de nu te vezi: mama mea.

Viața după 30 de ani – un zâmbet împietrit

Un popor care lucrează cu țigarea-n colțul gurii...

Cipolla – ciudat cum de o carte despre imbecilitate trece neobservată într-o țară în care toată lumea consideră imbecilă pe toată lumea. Asta e probabil dovada că toată lumea are dreptate.

Ne aduc și ne cresc cu sacrificii imense într-o lume din care nimeni nu poate ieși cu sufletul perfect curat. Cei care se ambiționează se murdăresc umplându-se de ură față de semeni.

Am ajuns să citesc cărți sfinte din disperare. Ceea ce am simțit atunci, ctindu-le în singurătate, nu se compară cu nimic din ce a urmat...

Citindu-l pe Cipolla îți vine să crezi că antonimul Imbecilității nu este Inteligența ci Bunul Simț. Și poate chiar așa e.

A fost odată un om care nu-și dorea decât să spună tot ce are pe inimă, chiar dacă asta ar însemna să trăiască și să moară ca un necunoscut. Și un alt om care, deși ar fi putut să-l facă cunoscut, a înțeles ceea ce vroia acesta. Evident, toate acestea fără ca cei doi să aibă o relație directă. Acești doi oameni s-au întâlnit abia la final.

Un cuvânt care crează o senzație are valoarea unei bijuterii. Dar un cuvânt care crează o emoție?

La 53 de ani ultimii 18 ani din viață ți se par o clipă, o secundă. Ce înseamnă 2002 privit din 2020 de un om născut în 1967? Nimic. Dar primii 18 ani ai vieții erau deja... o viață. Spuneam atunci, la 18 ani, ”Viața mea” vorbind despre acei 18 ani, care nici nu trecuseră bine...

Două mamifere din aceeași specie, puse față în față, vor tinde:
1. să se anihileze reciproc (dacă sunt de același sex) sau
2. să se împerecheze (dacă sunt de același sex)
Ceea ce numim noi ”dialog” este o deviație de la Legile naturii. O inepție. O fiță. Un fel de a da cu deodorant peste transpirație.

Isus – SINGURUL fiu al lui Dumnezeu. Misguided imagination (la Blavatski) sau Dirijarea intenției (la Pascal)

Slăbirea ”religiozității” în sens bisericesc la popoarele din Occident este strâns legată de succesul democrației. Funcționarea democrației în Occident este dovada că ”mântuirea” nu poate veni de la un SINGUR mântuitor. Nu există un singur fiu al lui Dumnezeu, toți suntem din aceeași sursă, toți avem același Tată. Iar pentru mântuire este nevoie de EFORTUL tuturor, nu de așteptare așa cum ne învață Biserica – și mai ales cea ortodoxă (care este, din acest punct de vedere – și nu numai - o Curvă nerușinată, frumos fardată și parfumată).
Și totuși ce s-a întâmplat în Occident? Cum de se năruie totul? Cum de lasă Occidentul să i se scurgă printre degete Tot ce a dobândit, prin propriile merite, fără nici un ajutor – atenție – fără nici un ajutor (decât cel divin)?

Dima, 2 mai, un model de viață...

Comunicare cu mama, care a început să nu mai audă bine și care mănâncă ceva în dormitor, pe la 11 seara:
Eu
- Noapte bună!
Ea
- Mulțumesc!

Dacă toți cumpărătorii ar cumpăra din supermarket doar ce au nevoie, doar ce știu dinainte și și-au notat de acasă că au nevoie, oare cu cât ar scădea economia mondială?
Omul care știe ce are nevoie este pus în situația de a umbla prin tot magazinul pentru că tehnicile de marketing ale supermarketurilor au dovedit că este eficient să schimbi mereu, pe neanunțate, locul produselor din rafturi, ca să-l tentezi și pe cel care vrea să rămână cu capul pe umeri, nu doar pe idioții gură cască care aruncă în coș tot ce sclipește frumos.
Nu e asta o problemă de igienă mentală?

Europa de est – bolșevism – generații întregi de oameni care au fost DEZVĂȚAȚI să gândească:
- țăranul de la Siret din interviurile lui Pleșu
- antivacciniștii
- anticapitaliștii
- cei care merg cu mașina în colț la pâine
- cei care se uită la ”știri” printre sticlele goale de bere
- cei care sunt convinși că dincolo de moarte nu mai e nimic
- cei care aruncă jumătate din mâncarea pe care o cumpără direct la gunoi

Supraproducție, îmbuibare – bucuria săracului scăpat la bunătăți – murim cu gura plină.

Conductor de metrou prins beat în timpul serviciului – s-a constatat că era același conductor care conducea metroul în fața căruia s-a aruncat o sinucigașă în urmă cu câțiva ani...

Oare nicio gravidă nu se gândește că poartă în burtă un viitor cadavru?

”Când de propriu-i cântec fermecată pasărea /
Nu-și mai cheamă perechea/
Și nu-și mai caută cuib...” (Alexandru Dohi)

”Cu bărbații mă simt așa de femeie /
Cu femeile mă simt așa de înger...” (Alexandru Dohi)

Călătoreț / călătoreață (Andra)

Să scrii nu când ai liniște, timp etc ci chiar atunci când ai de rezolvat ceva urgent, în timpul serviciului

Am înțeles lucruri pe care n-ar fi trebuit să le înțeleg decât după moarte?

Gândirea ca venin autodistructiv, ca venin al viperei melancolice care se autodistruge. Ca să înțeleagă.

Dacă aș putea să mă rog, m-aș ruga pentru un singur lucru: să mi se dea dreptul de a mă sinucide nu într-un moment de disperare ci de liniște profundă.

Să respecți o mamă pentru că a născut, o gravidă pentru că urmează să nască... ca și cum ai respecta / admira un aparat Xerox.

Pe Google Chrome, mailul de serviciu Thor Mediasat se deschide fără probleme până pe la ora 10.00. După aia tot restul zilei se oprește la 1 mm de 100% și rămâne așa.

Modificări Facebook – interzicere boostări pentru că ”am sesizat activități neobișnuite pe contul dvs” – discuția pe mail cu domnișoara Ciorbă de la Dublin? sau Londra? – boostări plătite fără rezultate – postările programate nu se mai văd decât după 3-4 clickuri în plus – Creator Studio la ce bun? – procedura de autentificare pentru reclame politice: identificarea a fost confirmată dar de boostat tot nu pot să boostez

Spunem despre epoca în care trăim că este ”interesantă”, că ”nu ne plictisim în ea”, ca să evităm să ne gândim la efectele devastatoare pe care adaptarea la ea ni le provoacă la nivel psihic și afectiv. Uman. Se întâmplă așa pentru că principiile ei de funcționare, baza pe care e clădită, este clădită de imbecili.

„Proștii lumii au fost cei care au întemeiat Religia,ritualurile, legea, credința și rânduiala vieții” (Giordano Bruno – Cabala calului Pegas, cu adăugirea Măgarului Cilenic 1585) – dar dacă au fost atât de proști cum au reușit să întemeieze și să păstreze atâta timp toate astea? Noi confundăm istețimea, viclenia – cu Inteligența – este ceea ce ne-au învățat întemeietorii acestei lumi și toți cei care au urmat. Cum să nu-l arzi pe rig pe cel care înțelege asta? Și mai ales pe cel care o și spune altora...

Numim ”lumea” noastră un fir de praf care plutește în derivă prin Univers.

Pământul e rotund? Hm, e de discutat; Soarele strălucește? Poate e o iluzie optică; Cum, n-ai auzit că... (urmează un căcat)? mai ai de învățat băiete – Un mecanism de ANIHILARE A INTELIGENȚEI perfecționat (inventat?) de comuniști și care funcționează ca un ceas și în ziua de azi
Subminarea Bunului Simț elementar printr-o aplicare distorsionată a principiului democratic al dezbaterii. Ok dezbatem, dar nu putem dezbate orice. Dezbaterea pleacă de la niște lucruri fixe. Dacă duci dezbaterea mai jos decât trebuie tot eșafodajul se prăbușește – asta se întâmplă cu Occidentul. Oare Comunismul nu a contribuit cu nimic la asta? Totul era aici deja? Nu cred.

Ai mamelit-o?

”Darul vorbirii”. Este oare un dar? Sau un surogat pentru forma naturală de comunicare pe care am pierdut-o și pe care toate ființele care au rămas în legile Naturii continuă să o folosească?

De îndată ce începi să asimilezi ideea că Moartea nu e ceea ce pare, ceva se modifică în tine, iar ceilalți percep cumva această modificare: încep să te privească cu un fel de suspiciune (din instinct?) - oare simt la tine capacitatea de a ucide? din dragoste? din dorința de a-l elibera pe celălalt? (privirea lui Cornel, uneori a lui Ovidiu)...

”Când admiri cu patimă pe cineva ar trebui să-i faci și serviciul de a-l ucide” (Cioran)
de a-l elibera adică, de a-i tăia lanțurile...

16 ianuarie – Sfântul Danact Citețul

Care-i treaba și de ce nu ne vedem de ea?

Sunt ca la 30 de ani, doar că sunt COPLEȘIT de eforturile pe care mi-am impus să le fac pentru a nu îmbătrâni la minte. Uzura psihică cauzată de efortul de a te opune îmbătrânirii minții este până la urmă tot un fel de alienare. Tot acolo ajungi...

În grupul FB Ovine-Oierit-România, cineva întreabă:
- Salutare! Cât de rentabilă este o stînă cu un efectiv de aproximativ 500 de oi?
Altcineva răspunde:
- Mai bine dormi deamiaza!

Exarhu, 20 ianuarie 2021: Dacii aveau prezervative de lână – de aceea copiii lor puteau să muncească încă de la vârsta de 7 ani!

Adevăratul pericol pentru Occident este cetățeanul îmbuibat: de hrană și de ”informații”.

Temperamentele echilibrate (prea echilibrate) tind să lase nerezolvate nedreptățile mici (Obama). Acestea se acumulează treptat, în timp, până ating cote insuportabile. În acel moment apare un temperament vulcanic și descreierat ca Trump care caută să fructifice situația creată așezându-se în mijlocul grămezii și cotcotăcind din toți bojocii.
Când se apropie explozia, temperamentele vulcanice, sangvine (ca mine) care au acumulat exasperări după exasperări, sunt FORȚATE (în cazul în care nu-și pierd mințile) la o atitudine analitică DIAMETRAL OPUSĂ FIRII LOR. Este poate felul Divinității de a ne pune față în față cu propriile deficiențe.

”Poartă mască pentru a nu mirosi efortul tuturor” (din difuzoare la metrou)

Una din primele meserii la care am visat să ajung când eram mic a fost aceea de gunoier. Poziția lor acolo, pe treapta aceea din spatele mașinii, la exterior, ținându-se doar cu o mână de bară și cu cealaltă făcând semne de ghidare șoferului, fluieratul acela sublim cu care dădea semnalul de plecare după ce tomberoanele fuseseră descărcate...

Deținător al unei inteligențe inutilizabile, dar nu inutile.

”Democrație originală” este de fapt ”democrație maimuțărită”. În România nu a fost și nu este o democrație occidentală în adevăratul sens al cuvântului. În România nu funcționează decât acea parte din democrația occidentală pe care au fost capabili să o înțeleagă Iliescu, Văcăroiu și cei din șleahta lor. Orice om cu un minim Bun simț care ar fi înțeles cât de cât democrația occidentală ar fi făcut întâi și întâi acest lucru: ar fi curățat cu minuțiozitate sistemul de orice urmă de securism și bolșevism. Dar n-a fost, n-a fost așa...

Lumea în care trăim funcționează după regulile stabilite de oameni mici, speriați de micimea lor, animați în exclusivitate de această Spaimă (care are un potențial de energie uriaș) și de obsesia de a se impune cu orice preț în fața oamenilor inteligenți și creativi, pe care îi consideră un pericol, dușmani de clasă etc.

Trăiesc de 54 de ani în această țară și nu am auzit o singură dată vreun comentariu, cât de timid, SPONTAN admirativ la adresa unui om care a reușit în viață doar prin muncă și perseverență, fără hoție și înșelăciune. Există și astfel de oameni, dar nimeni nu-i bagă în seamă. În asemenea măsură ideea că hoția și corupția sunt singurele surse de bogăție a fost înrădăcinată aici de comuniști.

Și poate nu pentru că ”am îmbătrânit” nu mai pot vedea luna cu ochii cu care o vedeam copil sau adolescent, ci din pricina efectelor toxice incalculabile pe care viața printre imbecili o are asupra modului de funcționare al ființei mele, în integralitatea ei și în toate detaliile.

Amabil – Aimable – Iubibil

Orice mare idee umană, fie ea politică sau nu, doctrină, religie etc, după o perioadă de izbucnire și înflorire, începe să fie, treptat, învelită de o crustă de imbecilitate, ca și cum cineva ar tencui zidul curat cu o crustă groasă, din ce în ce mai groasă de căcat, din ce în ce mai groasă de la o generație la alta. Este exact fenomenul la care se referă Cioran atunci când spune că scriitorul, odată devenit celebru, începe să decadă, nu doar să nu mai aibă nimic de spus, dar să cadă cu mult sub nivelul lui firesc.

Anihilarea gândirii critice, dezbaterile fără argumente, acceptarea tuturor tâmpeniilor ”la zi”, ”în vogă”, doar pentru că toată lumea vorbește despre ele, fără reflexul de a cere o dovadă cât de mică, de a verifica sursa etc, simularea votului democratic, într-un cuvânt imbecilizarea cetățeanului mediu, toate astea au de-a face cu ideologia comunistă, importată în Occident odată cu acceptarea țărilor din blocul ex-sovietic în structurile sale. Sigur că fenomenul exista dinainte dar acest fapt accelerează dezastrul.

În trafic, oricât de haos ar fi, nimeni nu parchează chiar în mijlocul străzii, astfel încât să nu poți trece pe nicăieri. În politică asta e posibil. Exemplul PCR. Exemplul PSD. Căruța cu imbecili a fost parcată fix în mijlocul drumului. Nimeni nu poate trece de ea. Poate doar în zbor.

Dacă nu pricepem sursa acestei imbecilități, dacă nu reușim să identificăm și să izolăm imbecilitatea, tot restul vieții noastre pe acest pământ va fi un noiembrie umed.

Cum să ceri oamenilor să verifice sursa din care se informează, dacă toată viața au acceptat Totul pentru că așa a decis partidul?

Una din greșelile fundamentale pe care le-am comis în viață a fost aceea că am crezut sincer în ideea de ”om matur”, în Bunul Simț al omului adult (credeam că lipsa de bun simț e o caracteristică a copiilor și ulterior a adolescenților de vârsta mea) că omul matur are discernământ, echilibru etc, prin definiție, implicit, automat...Am echivalat ideea de om matur cu ideea de discernământ. Și am tot așteptat. Ceva. Însă mecanismul de funcționare al acestei lumi pare să fie construit de imbecili și are ca scop imbecilizarea inclusiv a celor care nu s-au născut imbecili. (confesiune către adolescenți)

De câte ori îți ieși din minți gândește-te că exact ăsta este scopul imbecililor. Modul lor de a se apăra și a se justifica este acela de a-i exaspera pe oamenii inteligenți și astfel de a-i reduce la tăcere. Și ei chiar tac. Pentru că, spre deosebire de imbecil, omul inteligent își dă seama că poate să se lipsească de dialogul cu oamenii și să treacă, într-o formă sau alta, la un dialog intim cu Divinitatea pe care o simte în el însuși. Și în toți.

Cum să faci revoluții cu oameni înspăimântați de moarte, care refuză să se gândească la subiect, care sunt convinși că după moarte nu mai e Nimic?

De ce atunci când eram mici mașinuțele de poliție erau cele mai căutate, cele mai dorite? Zorzoanele, sclipiciiul în care știe să se îmbrace ”autoritatea”.

Cum se ajunge la bogăție, la prosperitate, Occidentul a arătat lumii întregi: prin încurajarea și protejarea creativității, a spiritului de inițiativă etc. Ce a învățat restul lumii, ce a învățat lumea săracă din asta? Care sunt progresele pe care lumea săracă le-a făcut în acest sens? Aproape 0. În schimb și-a apărat eroic ”tradițiile”. Și în primul rând tradiționala smiorcăială împotriva ”asupritorilor”, care nu ne lasă, care ne fură țara etc etc

Să pleci în vacanță (la Predeal), cu spaima că n-ai să ai energia să te bucuri de ea.

Imbecilități în România:
- Nicio ușă de balcon nu are clanțe pe ambele părți. Dacă vrei să ieși iarna pe balcon (să fumezi de exemplu) nu ai cum să închizi ușa după tine;
- Nicio televiziune nu anunță, la finalul unui episod din serial, data și ora difuzării următorului episod;
- Din buletinele meteo nu se înțelege dacă la munte se poate sau nu schia, dacă trotuarele sunt ude sau nu etc...

Dacă lumea ar merge așa cum merge, adică dezastruos, DOAR din pricina politicienilor, atunci aș fi devenit poate un luptător, un om care ar încerca să mobilizeze semenii la luptă, la revoltă. Problema este că imensa majoritate a oamenilor e formată din imbecili (născuți sau imbecilizați după naștere).

Drumul spre coșul de gunoi.

Felul în care Beowulf ucide monstrul, înfigându-i cuțitul în partea de sus a gâtului și apoi, ținându-se cu ambele mâini de cuțit, se lasă să cadă prin forța gravitației despicând astfel gâtul lung de peste 20m. Cam așa trebuie scrisă o carte.

Predeal, 4 februarie 2021, seara, plimbare de unul singur prin oraș, cu picioarele ușoare ca niște fluturi, după vreo 40 de km de schiat aproape fără pauză, subteleferic, întâlnire cu ursul etc. Am simțit măreția acelei singurătăți pe care o emană Hanibal Lecter (Anthony Hopkins), deghizat în turist, cu pălăria lăsată ușor într-o parte, cu capul ușor înclinat în aceeași direcție, dispărând în mulțime, în finalul filmului ”Tăcerea Mieilor”.

Era dotat cu un penis-periscop. Pe lentilă urma unui sărut.

Mitraliel Piscupescu.

Ambasador extraordinar și plenipotențiar al lui Emil Cioran pe pământ – în felul în care Clara Haskil se considera (sau era considerată?) reprezentanta lui Mozart pe Pământ. (Postare FB Corina Cristian).

Am lucrat, am dormit, am fost la cumpărături și am mai făcut ceva parcă. Dar ce? Mereu senzația că un fragment din trecut dispare, lipsește la apel, se dizolvă... Sincope, căderi. La un moment dat am dispărut din viața mea. Nu mai ies la apel. Dar unde? Și de ce nu rămân pentru totdeauna acolo?

Mama tinde către zero.

A-i considera pe imbecili o minoritate. Iată o mare imbecilitate. Anti-smerenie deșănțată, cu chip de ”toleranță”. Imbecilitatea și forța ei au fost dintotdeauna subestimate. Iar acum parcă mai mult ca oricând. Avem tendința să ne alăturăm lor, să ne solidarizăm cu ei, cu imbecilii, mai degrabă decât să-i identificăm și să-i ținem la distanță.

De ce nu se face un sondaj de opinie cu întrebarea asta: ”Vă spălați singuri vasele după ce mâncați? Și dacă nu, de ce nu?”.

A căuta rațiunea, ”ideologia” în care cred vestele galbene, a spune despre invadatorii de la Capitoliu că apără valorile conservatoare, sau de dreapta sau ale extremei drepte, a căuta explicații raționale, logice, pentru cenzurarea unor filme ca Pe aripile vântului sau Pisicile aristocratice sunt tot atâtea dovezi de imbecilitate, a eficienței cu care această forță înspăimântătoare pe care o constituie imbecilii tinde să ne imbecilizeze pe toți. Iar metoda e simplă: te determină să-ți pierzi timpul căutând ”explicații”. Plapuma moale, călduță de imbecilitate care se așterne peste lume...

Nu mai suntem capabili să identificăm imbecilitatea, să o recunoaștem și să o izolăm.

Prefer să mă sinucid cu mâna mea (sic) decât să cad victimă sinuciderii colective spre care specia din care fac parte se îndreaptă cu voioșie.

Nu ni se cere părerea atunci când ni se dă un nume. Îl acceptăm și gata. Nu știm ce înseamnă numele noastre. De fapt nici nu știm cum ne cheamă. Dar cotcodăcim opinii, de dimineața până seara.

Nerușinarea imbecililor versus timiditatea oamenilor inteligenți, creativi, competenți. Bunul simț care îți spune să aștepți, căci Inteligența va prevala. Da, va prevala, dar poate că nu în această viață, nu în faza terestră a vieții...

Adevărata mea problemă este că și acum, la 54 de ani, în orice situație m-aș afla, în relațiile de serviciu, interumane în general, în ceea ce scriu, în ceea ce gândesc, când mănânc, când fac sport, când încerc să dorm etc, port cu mine, atârnat de gât parcă, un cadavru. Cadavrul celui care eram. Mai bine zis cadavrele celor care am fost: cadavrul băiețelului care fura țevi din depozit pentru cornete, al celui care se simțea stăpân absolut al lumii la o simplă adiere de vânt venind dinspre o pădure răcoroasă, al celui care vedea în ochii îndrăgostitei un sens al vieții, un sens general valabil al Vieții ca idee nu al vieții mele în particular, al celui care credea în profunzimea și culoarea peisajelor și al potențialului lor de a se lăsa explorate, al celui care credea la modul absolut în Discernământul și Înțelepciunea și în Bunul Simț al adulților.Toate aceste ființe moarte demult, eu le port mereu atârnate de gât. Și respir din ce în ce mai greu.

Cele mai frumoase idei care au existat vreodată pe lume au fost aduse aici de oameni aerieni, în care predomină Aerul, Eterul poate. Sau poate Apa. Odată aduse pe Pământ asupra acestor idei se strâng, ca niște muște pe rahat, oamenii în care predomină Pământul și care le îmbracă, de la generație la generație într-un strat tot mai gros de Imbecilitate.

Capitalismul se află acum în declin poate pentru că, prin ideea lui de bază (de a încuraja și proteja individul creativ în pofida celui puternic – în sens animalic, pe cel care crează și nu pe cel care distruge) el se îndepărtează de Legile Naturii. În Natură niciodată delicații precum Einstein sau Cioran sau bolnavii, ca Steven Hawking, nu ar fi reușit vreodată să se impună în vreun fel. Feudalismul și copilul său, Comunismul, au rămas întotdeauna mai aproape de Legile Naturii. De legea mascului Alfa.

Acolo sus, departe, printre stelele acelea frumoase care ne lăsau cu gura căscată când eram mici și parcă cu o liniște profundă de care acum aproape că am uitat, la acele stele pe care de atâta timp nu le-am mai privit cum se cuvine, s-ar putea să se întâmple ceva. Să urmeze ceva.

Dintotdeauna mi-am dorit să salvez pe cineva de la înec. Preferabil o fată. De ce? Habar n-am. Poate ca să-mi demonstrez că Marea, de care eram fascinat, nu poate ucide pe nimeni?

- Da, dar eu am fost la vot?
- Chiar dacă ai fost, e tot ca și cum n-ai fi fost. Și totuși trebuie să te duci. – Așa funcționează Democrația. Cum să explici asta pe înțelesul tuturor?
Nu crezi în forța votului tău? Atunci meriți Dictatură.

Nu credem în forța votului nostru pentru că ”forța votului nostru” este o noțiune abstractă. Nu suntem învățați să credem în abstracțiuni.

Acolo de unde venim sufletul (gândirea) este fixă, echilibrată, liniștită, senină. Aici suntem puși pe nisipuri mișcătoare și, în căutarea instinctivă a acelei liniști, a acelei seninătăți, ne inventăm certitudini, de care ne agățăm cu disperare, ca niște naufragiați, și pierim odată cu ele, în aceste mlaștini...

Dacă are argumente solide, oricine ar trebui să aibă dreptul de a spune despre oricine că este imbecil. Dacă Bunul Simț ar avea o valoare publică. Dar pentru că Bunul Simț a fost nimicit, exclus din societate, locul lui este luat treptat de Corectitudinea Politică.

M-am simțit nu o dată printre adulți ca girafa aia din bancul cu țăranul care, ajuns la Zoo și dând cu ochii de ea exclamă ”Animalul ăsta nu există”. Am rămas aici, printre adulți, cu o luciditate cu care nu am ce face. O acuitate tăioasă, ca un fir încins care trece printr-o bucată de unt pentru a ajunge... unde?

Uneori gândim / spunem despre cineva că e un tâmpit absolut, doar pentru a ne păstra o anumită ordine mentală. El nu e chiar așa tâmpit cum îl vedem în acea clipă, dar a continua să-l analizăm ca să-l înțelegem ar însemna să consumăm o energie de care simțim că nu mai dispunem. Și atunci intră în funcțiune instinctul de conservare. Pe acest principiu mizează imbecilii ca să ne imbecilizeze.

Mă gândesc uneori că sufletele vin / sunt trimise în această lume, pur și simplu pentru a fi DIZOLVATE, nimicite. O fi lumea asta un crematoriu? Oare ce simte un cub de zahăr pus într-o ceașcă cu ceai cald? Dar rece? Trosniturile acelea...

Și presa liberă (din lumea democratică) și cea cenzurată (din lumea totalitară) duc până la urmă la alienare, la imbecilizare. Ambele cultivă Frica, Groaza, Spaima. Numai că cea liberă nu o impune cu forța, ci o vinde.

Imaginați-vă că sunteți un imbecil. Că nu vă cunoașteți nici măcar la un nivel acceptabil propria limbă. Că scrieți cuvântul ”scrieți” așa: ”scrie-ți” și că vi se pare absolut normal să scrie-ți așa. Că după ce beți o bere aruncați cutia sau sticla direct pe trotuar sau, de pe fereastra mașinii, direct pe șosea sau direct în poiana înflorită de la poalele munților unde ați venit pentru un picnic, gândindu-vă că undeva, în societate, există o ființă inferioară dumneavoastră, care are datoria de a curăța gunoiul și izul aferent pe care-l lăsați pe oriunde vă perindați, o ființă plătită din banii dvs, pentru care munciți din greu etc. Că vi s-ar părea o umilință să vă spălați singuri vasele după ce mâncați sau să vă faceți singuri ordine în sertarul cu ciorapi. Că vă dați cu părerea despre diverse personalități sau ideologii fără să fi citit nimic în prealabil despre ele din vreo sursă de încredere, ci doar pe baza a ceea ce auziți ”la ceilalți”, la ”ce știe toată lumea” și că mergeți până acolo încât îi jigniți cu toată energia de care sunteți capabili pe toți cei care par să nu fie de acord cu dumneavoatră. Că atunci când auziți o știre ”fulminantă” o credeți imediat fără să cereți niciodată o dovadă sau să verificați sursa acelei informații, iar dacă cineva vă sugerează să faceți asta răspundeți: ”Păi de ce: Toată lumea știe asta!”, că vi s-ar părea rușinos sau umilitor să spuneți vreodată în viață ”Nu știu!”, că aruncați peste 40% din cantitatea de alimente pe care o cumpărați direct la gunoi, că, dacă sunteți părinte și aveți un copil care s-a căsătorit și care și-a făcut propria familie, mergeți zilnic acolo, în familia aceea, și vă impuneți acolo propriile reguli, faceți ordine, stabiliți modul de funcționare al acelei familii, ani și ani la rând, până când copilul dumneavoastră, copleșit și anihilat psihic, divorțează, după care mergeți cu el de mână pe la diverși psihologi și psihiatri plângând-vă mereu de soarta nefericită pe care o aveți și de cât de grea este datoria de părinte pe această lume etc etc etc
Oare atunci când vă întâlniți, absolut din întâmplare desigur, cu un citat din Cioran sau din Tolstoi sau din Schopenhauer, în care se spune că majoritatea covârșitoare a oamenilor este formată din imbecili, nu v-ar veni instantaneu în minte să spuneți ”Ia uite, de unde a mai apărut și arogantul ăsta? Cine dracu se crede?”

Când cineva ar încerca să vă explice că nu tot ce face și zice ”toată lumea” e corect și viabil, amintindu-vă poate acel pasaj din Biblie în care este scris negru pe alb ”Caută să intri pe poarta cea strâmtă, căci largă și primitoare este poarta care duce la pierzanie” etc, nu vi s-ar părea asta o culme a aroganței și a impertinenței? Și nu v-ați considera îndreptățit să reacționați chiar așa: cu toată aroganța și impertinența de care sunteți capabil?

”Neomarxism”, ”egalitarism”, ”extremă dreapta”, ”extremă stânga” – cotcodăceli cu pretenții de curente de gândire, ideologii, principii etc.

Ura pe care o simțim atunci când vine vorba de Politică, oameni politici etc, sângele acela care ni se urcă instantaneu la cap provine DIRECT din faptul că noi oamenii ne-am LEPĂDAT de Legile fundamentale ale Naturii (masculul alfa, modul de comunicare extrasenzorial, legea junglei, alergare și îndemânare la vânătoare, etc) și ne-am inventat propriile legi care să ne guverneze existența. Este prețul psihic pe care-l plătim pentru confort (casă, mașină, etc). Toată presiunea existenței s-a mutat din plan fizic în plan psihic. Și atunci cum să nu te imbecilizezi?

O singură luminiță este suficientă pentru a străpunge, până departe, Întunericul.

Există un singur domeniu în care principiul de bază al Capitalismului (protejarea creativității) nu a dat rezultate și care, mai mult, tinde să-l distrugă chiar pe el, Capitalismul și Occidentul odată cu el: industria informațiilor. În acest domeniu cel mai creativ este considerat cel care crează produsul cel mai stupefiant, cel mai uluitor, cel mai înspăimântător, cel mai incredibil...

Vorbesc cu dreptul omului a cărui viață a fost sufocată de imbecili. Înecată în imbecilitate...

”Mediocritatea se apără genial, credeți-mă! Ea află tot, notează tot și de fapt mimează tot” (Toma Caragiu, într-un interviu citat pe pagina de Facebook Teatru românesc)

Bunul Simț care pe tot parcursul procesului de formare a mea ca om mi-a DICTAT să aștept, să am răbdare, pentru că la un moment dat, în jurul meu, Inteligența și Bunul Simț vor prevala. Acum, la 54 de ani îmi dau seama că nu mai am de ce să aștept. Și am de gând să spun tot ceea ce am strâns în inimă.

Îi tratăm pe imbecili ca și cum ar fi o minoritate, le acordăm prezumția de nevinovăție. Dar este fundamental greșit. Ei sunt majoritari, nu noi! Prezumția de nevinovăție nu funcționează aici! Înainte de a-l lua pe un om în considerare, caut mai întâi o dovadă, cât de mică, un indiciu, din care să rezulte că nu e imbecil.

Ideea că un salariat oarecare de la Policolor să zicem, sau un muncitor de pe un șantier de construcții, trebuie informat despre evoluția relației dintre OMS și China, sau despre dedesubturile asasinării generalului Soleimani, mi se pare o imbecilitate.

”Viața este luptă și rătăcire într-o țară străină” (Marc Aureliu) Locul nostru de baștină nu este aici.

Februarie 2021 – De câteva zile cerul pare să fi plecat la o înmormântare. În urma lui doar lacrimi pulverizate, ca dintr-un spray pentru gândaci.

Repulsia instinctivă pe care o simțim atunci când vine vorba de Politică este o dovadă că încă suntem capabili să simțim partea divină din noi. Acea parte care ne spune că ceva nu e în regulă, nu e ok, că lumea pe care ne-am construit-o și pe care am acceptat-o așa cum am primit-o de la imbecilii dinaintea noastră este un surogat, un fals, o chinezărie...

Noi nu folosim termenul de ”imbecil” sau ”imbecilitate”. Nu e politicos. Nu e frumos. Noi suntem mai corecți decât Umberto Eco! El era Umberto Eco, eu sunt eu. Adică turma.

Între mamă și copil există toată viața o legătură extrem de puternică, dar nu neapărat de dragoste. E inevitabilă, cum inevitabil este cordonul ombilical. Eu unul simt această legătură ca pe un cordon ombilical care se umflă, până la sângerare, devine un fel de intestin gros plin cu fecale și cu sânge... Se umflă dar nu pleznește niciodată, până la moarte.

”Omul este o ființă socială”. În numele acestei ”sociabilități” se comit, se justifică și înfloresc cele mai mari imbecilități. (-Ce dovezi ai? – Știe toată lumea! – de ce faci asta? – Pentru că așa face toată lumea etc) Cu toate acestea: omul se naște și moare SINGUR. Și nu puțini sunt marii gânditori din vechime care spun că trebuie să murim încă din timpul vieții. Uite un lucru pe care nu-l știe ”toată lumea”.

Curajul pe care l-au căpătat imbecilii de pretutindeni de a se considera și autoproclama egali din toate punctele de vedere cu oamenii inteligenți și creativi (ba chiar mai buni și mai deștepți decât aceștia, dacă luăm în considerare disprețul disporționat cu care-i tratează) provine din Comunism. Faptul că în Comunism ”s-a putut” – asta le dă curaj imbecililor din Occident.

Nimeni nu plânge la moartea propriei tinereți sau copilării, sau a tinereții sau copilăriei celor din jur. Ba chiar sunt unii părinți care râd printre dinți când copiii lor își pierd copilăria, se bucură, își freacă palmele: ”Am scăpat!” În schimb ne dăm cu capul de pereți când murim, adică atunci când scăpăm din Cocina asta. Nu e asta o monumentală Imbecilitate?

Fundul curții și curca frunții.

Liceeni, liiceni și licheeni.

Există un sistem de protejare a imbecililor.
Imbecilitatea este considerată un fel de ”vulnerabilitate” și, în consecință protejată...

Generații și generații de imbecili care au cultivat și cultivă dezgustul copiilor pentru literatură. Un mod de răzbunare inconștient. Ura față de părinți reprimată și refulată în ură pentru copii. Nu ”sistemul de învățământ” e problema.

Imbecilizarea prin ”informare” - mod de funcționare.

Bătrânul trebuie să ducă cu el toate ființele prin care a trecut: copilul, adolescentul, tânărul, adultul.

Ne molipsim de ritmul celor agitați, ca și cum Agitație ar fi același lucru cu Activitate, sau Acțiune. Cel mai mult se agită și fac zgomotul cel mai mare cei care nu fac nimic, cei care nu au nimic de spus, într-un cuvânt imbecilii.

Când meditezi în singurătate la propriile mizerii tinzi să le minimalizezi. Dar când îți vezi acele mizerii/infirmități/bube la propria ta mamă, la propriul fiu/ fiică, ca într-o oglindă, șocul este atât de mare încât îți vine să vomiți. Îți vine să storci buba aceea pe loc, în momentul ăla, ca pe un furuncul, atât de bine și de clar o vezi.