08.02.2021
Salutare buna mea amică, ascult muzica anilor ’90, Fristyle, o grupă rusească... Uaauu ce resentimente m-au copleşit, plăcute şi pline de viaţă!
M-am lipsit de tine cîteva zile, dar să îţi spun sincer, nu ştiu ce ar servi drept un motiv temeinic pentu lipsa mea, poate totuşi îndoiala de a îmi împărtăşi dulcele-amare amintiri despre EL, despre noi, sau doar neîncrederea în mine, în corectitudinea atitudinii ce o am la moment!?
Toată noaptea am avut coşmaruri, fantezia mea a lucrat la 110%, de ar lucra aşa şi atunci cînd eu am nevoie de ea!
Pe la orele 20.00, aseară, am fost cu ghiocica la plimbare, de-a lungul oraşului, cu săniuţa. Vîntul bătea atît de plăcut, fulgi rari, dar atît de dornici de a crea plapuma imaculată şi puhavă, dezmierdîndu-se în dans cît mai mult posibil, căci odată aşternuţi pe sol, vor pieri la primele resimţiri ale temperaturii ridicate. Zilele acestea au fost prea pline de fleșcăială, dar aseară a fost atît de plăcut, linişte, oamenii stau prin case, la căldură în sînul familiei. Despre acestea ne spuneau luminile din geamurile blocurilor. Rar cînd trecea pe lîngă noi cîte o maşină sau cîte un trecător. Sincer, am savurat din plin de plimbarea tîrzie şi geroasă, micuţei, deşi era bine îmbodolită în spatele meu, pe săniuţă, nu îi mai tăcea guriţa. Nu m-am lăsat pradă supărării pe ea, îmi doream puţină linişte, ci admiram cu cîtă energie se joacă cu fulgii de nea şi de cîtă curiozitate dă dovadă. I-am îngăduit să se mai joace în faţa blocului prin stratul de zăpadă mult prea mult aşteptat, pentru mai multe clipe, în timp ce eu m-am rezemat de falnica salcie de alături, ce îşi avea veşmîntul sclipitor sub lumina palidă a luminii stradale… şi m-am lăsat pradă durerii ce o port în suflet, durerea de a iubi şi a nu putea dărui din dragostea ce o am. Dragostea ce mă tot sugrumă şi în permanenţă îmi schimbă părerile şi trăirile: ba îmi pare rău, ba îi sunt recunoscătoare, ba regret, ba nu regret nimic, ba îl urăsc, ba îmi spun că a fost cea mai frumoasă experienţă, ba nu îl mai vreau, ba mii dor, ba îl aştept, nu… aici este indiscutabil, mereu îl aştept.
Astăzi sunt practic fără de prieteni, fără de cunoscuţi buni, m-am îndepărtat de toţi, atît eram de absorbită de relaţia cu EL. Acum un an în urmă duceam un mod de viaţă mult mai energic şi mai vesel, acum însa prefer singurătatea, liniştea şi o cănuţă fierbinte de cafea savurată pe răcoare.
Nu mai sunt invitată la zile de naştere, la plimbări şi la distracţii, nici nu am observat cînd am devenit sihastră. Nu, eu nu mă plîng, doar constat realitatea. Eu, şi numai eu am făcut tot posibilul ca să ajung aici. Şi totuşi, aşa este mai bine, am timp să lucrez asupra mea, asupra la ceea ce sunt în urma experienţelor de viaţă. Lumea mea acum e constituită din ghiocica, eu şi speranţa faţă de EL. Evident, lucruruile se vor schimba, voi trece peste asta şi mă voi resemna cu greşelile şi dorinţele nerealizate împreună cu EL, pentru a face loc altor greşeli şi dorinţe, altor planuri şi realizări. Ne învăţăm a trăi cu ceea ce avem în suflet, şi aşa cum a spus cine a spus, că cel mai greu bagaj pe care îl cară omul pe tot drumul vieţii, sunt gîndurile sale. Cum îmi voi aduce gîndurile în ordine, prin a le ciurui prin sita cea mai densă, îmi voi permite să delimitez gîndurile bune de cele negative. Astfel, îmi va fi mult mai uşor să păşesc cu dîrzenie prin viaţa aceasta frumoasă şi plină de mistere, ce doresc a fi descoperite. Şi, după cum am specificat deja, mai am mult de lucru asupra mea.
Te pupăcesc, te las cu gîndurile mele scrise pe filele tale!