Azi, e ieri și ieri e mâine. Mă simt sufocat de dor. Un dor nebun de a îmbrățișa stabilitatea. Un dor nebun de a ține în brațe iubirea. Ești a mea pentru o secundă. Aș fi dorit să fii a mea o viață. Dar vezi tu, momentul Acum contează. Tot dorul, toată iubirea, este concentrată azi, este densă și netransparentă și tot Acum este veșnică. Orice secundă în plus nu face decât să dilueze iubirea. Sunt doar eu așa sau suntem toți așa. Pentru unii sentimentele expiră mai greu, dar pentru alții sentimentul și prezentul trebuie să fie adunate în același punct. 

    Eram doi pasageri în același tren. Trenul unor vise și tristeți care se scurg prin interiorul nostru și se lovesc de ziduri pline de NU, și pe acele ziduri lasă urme, zgârieturi ca de gheare de fiară în carne plăpândă. Toți avem vise, toți avem dorințe, dar fiecare vis negat, fiecare vis respins creează în noi răni adânci, cratere de vulcan, din care mai devreme sau mai târziu va ieși la suprafață o ambiție plină de lavă. 

     Eu și Tu, ne împletim în aceste izbucniri de lavă. Dar eu trăiesc prin sentimentul continuu, și tu trăiești prin Acum. Și mă străduiesc să fiu și eu în acest Acum pe care îl simt venind dinspre tine… și când ajung cu greu acolo, după ce m-am luptat cu hățișurile junglei de gânduri care mă bântuie, realizez că te-am pierdut. Acum tu ai alt Acum. Acum tu ești în alt loc pe care nu îl mai văd la fel de clar ca înainte. Acum mă pierd pe mine în disperarea de a ajunge iar acolo unde ești tu. Și tu… tu nu înțelegi alergatul meu spre tine, tu nu înțelegi că Acum ochii mei plâng pentru totdeauna pentru că te doresc pentru totdeauna în brațele mele. Acum ochii mei sunt oceane pline de sare și apă învolburată pentru că Tu nu ești cu mine. Acum mintea se întoarce în jungla în care se vede ziua în care nebunul din mine sau prezentul din tine moare, pentru că toți murim.

       Te privesc, și ochii mei nu mai au însemnătate pe Pământ. Se pierd ca într-un uragan de tristețe și nimic, se pierd definitiv în acest chip frumos al tău, în ochii și părul tău cu parfum de miere din vise, în pielea ta fină, ca un praf de aurora boreală mângâiată de lumină și soare. 

         Dar tu nu simți sufletul meu cum stă atârnat de firul tău auriu. Tu nu șimți cum coastele mele se rup doar pentru tine, să îmi vezi inima cum bate, să îmi vezi pulsul roșu doar pentru tine. Tu ești pe drumul tău, ești pe locul tău, ești în acel vis pe care numai “Acum” al tău îl poate oferi. TImpul meu scoate ceasul tău de sentimente în afara viselor mele. Gheare de dorință ies și îmi zgârie carnea mea firavă. Acum îmi doresc să fii tu în timpul sentimentelor mele.