Imposibilul găsește teren propice în aporie ale cărei raționamente se desfășoară în spațiile imposibilului care are consistență de nimic și pe care îl desfide evoluția ce modelează probabilul de care atașează inovația și invențiile pentru a face un pattern progresului.
Semnificațiile imposibilului sunt involutive, căci el este steril, lipsit de sevă, imanență și esență și are similarități cu neantul.
Cine se folosește de imposibil în viața sa va aluneca în nimicnicie, sterilitate și va fi înglobat într-un non-sens acutizând contradicțiile, absurditățile și elucubrațiile.
Posibilul nesusținut de adevăruri și în care s-a infiltrat minciuna și iluzia se poate surpa în imposibilul care încearcă să înscrie viața într-un 0 pentru a-i anihila mișcarea înspre evoluția care caută să dea inovațiilor, experimentelor și invențiilor certitudine.
Imposibilul nu are nicio forță, nu este ascendent și nici descendent, nu îndreaptă ființa nici înspre minusuri, nici înspre plusuri, ci o împinge înspre niciunde și nicăieri.
Imposibilul dezmembrează sensurile, structura, vocația și dialectica și dacă se atașează de om îi pustiește viața, spre deosebire de posibilul care poate însoți, susține și influența sensurile prodigioase, grandioase și exponențiale.
Imposibilul nu atrage nici non-urile nici pro-urile, este mai funest și depreciativ decât involuția și se desfășoară în niciundele în care coexistă doar neantul, nimicnicia și nimicul, fiind invizibil pentru om.
La polul opus pretutindenul vrea să atingă dimensiunea universului, însă nu poate depăși mediul înconjurător , iar în pretutindeni se extinde conștiența ce îl încadrează în spațiile planetare ale realității.
Neputința cronică, acută și amplificată în sens negativ se ciocnește de imposibilul care dacă o cucerește, omul se va despărți de interconectare, empatie și interrelaționare, având similarități cu zombi-ul și mintea planetară va încerca resuscitarea și resetarea ființei în care s-a încastrat imposibilul.
Imposibilul își trimite nimicul să colonizeze non-sensul la care a deraiat o ființă covârșită de absurdități, contradicții și dihotomii, iar posibilul activează o probabilitate care atinge probabilul prin veridicitatea ipotezelor.
Când concluziile sunt pozitive pro-urile devin active și împânzesc o viață în care ipotezele cer concluzii certe și întrebările din presupuneri atrag răspunsurile cu aspecte de concluzii pertinente.