miroși a întrebare
când luna-și scutură praful de lumină
peste visele noastre,
enigma e că de unde aparțin pernei tale
când perna mea nu te deține,
cică aș locui o singurătate la tine acasă,
că mi-am făcut odaie în pieptul tău
și aștept să vii acolo

treaba asta e încâlcită al dracu
până și luna se miră în rictus de rază
cioplindu-și chipul în sacralitățile noastre,
când respiri mă dai afară pe ușă
ca pe un câine bătut în propria cușcă
și totuși oglinda arată doar unu

cum, Doamne, să hălăduiesc de visele s-au murdărit de cuvinte
și între unu și doi e o eternitate,
atât de aproape și pe atât
atât de departe