-De unde vii tu?
-De pe Planeta Tămăduirii. Am plecat pe o rază de lună, călare, și m-am așezat la geamul tău
din întâmplare.
N-aveam unde să m-așez în aterizare.
-Mi se pare că ai un puloveraș foarte simpatic, mi-aș pune capul pe tine și-aș mânca zahăr ars.
-Dă drumul la aragaz, pune o ulcică mică și pregătește-ți zahărul ăla...sau cum îi spui tu, nu, nu-ți fie teamă, am să te las să stai cu capul treaz pe spatele meu și după aceea am să te rog să-mi compui un cântec după ritmul plămânilor mei, mititei, dar care, dacă vor să țină aerul, pot să mă facă să plutesc puțin de la pământ și dacă-mi iau avânt pot să mă plimb de la o planetă la alta. Eu n-am timp, cum aveți voi aici, eu am doar un clipocit de licurici. Am aflat azi că fluturii pot trăi mai mult de-o zi, îți spun și ție, ca să știi, dar lasă asta, hai să sperăm împreună. Viața-i ca o gumă delicioasă, lipită pe pantoful lui Dumnezeu, iar eu, sunt lipiciul care-o ține. Mi-e cam milă de tine. Ce faci aici, de una singură, uitându-te la stele?
-Mă-ntreb de ce sunt oamenii atât de diferiți de ele? Hai, uite, focul l-am aprins, te văd că stai acolo, ești tu într-adevăr sau ești un puf de vis? Miroase a plimbări cu cizme îmblănite, miroase a cuvinte nerostite și a iubiri neîmplinite, miroase a șoapte dezgolite, miroase atât de bine, dar totuși, pare că miroase a mine. Îmi pregătesc căpșorul să ți-l pun pe spate. Chiar, ție nu ți-e frică când e noapte? Adormi ușor sau te-nfășori prin vânturi și prin sori?
-Eu dorm ca un strugure pe-o vie, ca un cuvânt pe o hârtie, mie îmi place să mă știe somnul și să mă lase să visez la înc-o dimineață. Pune-ți degetul în zahăr și vino mai aproape, așează-mi-te ușor pe spate și lasă-ți gândul să mă respire.