Eterogenul dislocă și destructurează configurațiile, desprinde de fenomenele esențiale epifenomenele, divide unitatea în părți disparate care nu au forța întregului și împarte realitatea în categorii, astfel încât fiecare om poate procesa, gestiona și percepe o singură categorie a realului.
Eterogenul aplicat artelor le dă eclectism, pe când omogenul conferă ansamblu sincretismului și unește toate configurațiile realității pentru a fi privită ca un tot.
Eterogenul aplicat vieții îi induce antitezele și dihotomiile și aplicat omului separă mintea de corp și de spirit până când între ele se manifestă discrepanța.
Eterogenul aplicat omului îl îndreaptă înspre divergențe, discrepanțe și contradicții, îi separă corporalul de suflet și mental și îi taie corelațiile dintre entitățile sale, iar omul oscilează debusolat și confuz între antiteze ce-i desincronizează vibrațiile sinelor spiritului, conștienței și gândirii producând entropia în sistemul electro-energetic uman.
Eterogenul aplicat artelor are funcțiile eclectismului căruia dialectica îi caută esența de la care să pornească raționamentele afectate de eterogenități.
Dacă realitatea ar fi eterogenă, prelungirile ei ar fi însușite de irealitate.
Dialectica pe care fiecare om caută să și-o integreze în viața proprie are caracteristica omogenității, ea strânge adevărurile personale care se mulează pe structura ființării omului și la care rezonează ceea ce e mai subtil, mai rafinat, mai profund, mai elevat și mai înnobilator în om.
Omogenitatea creațională își are sursa într-o esență creatoare unică și indestructibilă care ar absorbi veșnicia și infinitul limitate dacă s-ar elibera de recluziunea corpului supus finitudinii, efemerității și teluricului.
Omogenitatea în viață acutizează raționalul și realismul care dizolvă aberațiile de natură eterogenă și se racordează la totul ca un fluid omogen încercând să ne convertească la Ființa Unică.
Epifenomenele care absorb eterogenitățile se desprind de fenomenele esențiale și își diluează substanța în secundar, tranzitoriu și nedefinitivat.
Epifenomenele absorbind omogenitățile prin aglutinarea de fenomenele esențiale încearcă să dobândească exponențial și forță de manifestare.
Omul descentrat trăiește întâmplări eterogene și contradictorii, iar elementele din matricea sa sunt disparate și nu au legătură unele cu altele.
Un om centrat se mișcă prin întâmplări omogene având sursa în esența sa ce dă continuitate, profunzime, exponențial și omogenitate ființării.