poate că era mai bine dacă chemam
îngerul cel mai bun
cu zâmbetul lui cel curat încolțit
să-mi răsfire trei fire de răsură
să-mi descânte de plete cărunte
să moșească viața cea lumească

dar niciun înger nu zboară la omul cu suflet închircit
cu suflet temător atunci când frica
mânjește ziduri albe cu urme de cărbune
ce crengi au fost cândva

am hotărât să îmbătrânim domol
noi, cei cu îngerul în spinare,
căci trece apa, trece ea repede și podul cel înalt
dar noi în alt tărâm ne izvodim sfârșitul
și suntem treji
și în dinți ținem strâns boabe de mărgărit
cuvintele de luare aminte

am să ridic un zid ca să te acopăr pe tine,
suflet pricăjit,
în fața copacului înflorit al altei lumi,
al altei emisfere ascunse a planetei,
ca un zid crescut în fața lui
mă voi opri să dorm