Botezasem mașina mea, Esmeralda. Culoarea bordo și forma ei modernă mă făceau să mă simt ca o regină, când o conduceam spre serviciu, dimineața la prima oră. Traseul meu era destul de scurt spre Hof HaSemen-Haifa. Așteptam la barieră trecerea trenului, clipe de odihnă care îmi făceau bine, mă trezeam, cum se spune. Imediat, cam peste 5 minute ajungeam la serviciu, unde trebuia să arăt proaspătă și împăcată cu noul meu loc de muncă, ca ingineră în domeniul construcțiilor. Zilele treceau la fel, iarna se apropia, ploaia nu contenea mai ales noaptea. Drumul meu din Iad Lebanim era ca o coborâre de pe deal spre zona mai joasă, așa că, drumul asfaltat, umed de după ploaia obișnuită de noapte, nu m-a făcut să presimt dezastrul care va urma... Era 4 decembrie,1996 o zi firească, Haifa se lumina încet, iar eu la volan așteptam cuminte la barieră, ora 6.30 dimineața, soarele încă nu răsărise, dar totul mergea șnur, robotul din mine acționa automat, bariera se va ridica imediat, în fața mea o mașină cu roțile înalte va trece linia ferată... Nu-mi rezona nici o melodie, dar după câteva secunde am ajuns dincolo, zonă inundată, când, m-am trezit că mașina intră în pământ, asfalt… Se crăpa drumul, iar apa mă inunda în mașină, rapid, fără posibilitate de înaintare, motorul s-a stins la toate eforturile mele de a o face să înainteze... Intrasem într-o groapă făcută înainte... de o mașină cu remorcă. Mă scufundam. Încerc să deschid ușa din stânga, nu reușesc, apa îmi ajunsese deja la talie... trec dincolo spre dreapta și reușesc să împing ușa... cobor în apă, pe partea dreaptă, las mașina acolo resemnată, ajung la serviciu așa udă... povestesc colegilor, dar... nicio compătimire... Ploaia se întețește, chem (service)... dar nu vine... nu vine! Pe la ora 16.00 ajunge totuși... Mașinile din zonă pluteau în apă ca niște bărci fără control! Mașina mea e declarată „distrusă total”, nu o mai văd... Esmeralda mă părăsise fără să-și ia rămas bun, vorbeam cu ea deseori, făcea parte din mine! După vreo două luni, când banii de asigurare încă nu sosiseră, primesc un telefon de la Ierusalim. O voce de femeie mă întreba dacă nu am mișcat ceasul de la mașina mea, la kilometraj, pentru că arata foarte puțin, doar 4000 de km... Mașina mea nouă fusese deja vândută de cei de la asigurare... Iar eu circulam cu autobuzul și mai apoi pe jos... de la autobuz spre serviciu! Pozele și reclamația mea la primărie au fost făcute a doua zi... Cei de la primărie au astupat repede gaura crăpată în drum comunicându-mi că dacă am asigurare să nu mă adresez și lor.