Se făcea că era noapte iar eu pândeam trenuri.

Cum apărea unul,
gonind în echilibru legănat,
îl înșfăcam de coadă
și îl roteam deasupra capului pocnind din el ca dintr-un bici.
Săreau din el oameni mici
ca norii de praf din covoarele copilăriei.

Se făcea că în timp ce încercam să-i vorbesc celei de care mă îndrăgosteam
mâinile mele deveneau andrelele bunicii
lucrând
din ce în ce mai repede,
unul pe față
unul pe dos ...

Vedeam capul meu mic și chel ieșind din mama mea,
ca un pumn încleștat, scăldat în sânge...

Aho, aho, vampiri pătrați,
stați în limbă și visați!

Vorbirea de om nu-i decât hemoragie.