Fără eshatologie ne-am pierde credința atașată de religie și am fi invadați de ateismul conectat la materialism și o viață în care s-a încuibat ateismul este deposedată de estetică, spiritualitate, vocație și sensuri, absoarbe golurile din care face non-sensuri, zădărnicii, nimicnicii și neputințe, iar golurile acutizate și generalizate anihilează mecanismele și activitățile spirituale ale entităților interioare ale oamenilor.
Ateismul sfâșie toate promisiunile făcute de religie și mânjește canoanele nemuririi cu alterabilitatea unei efemerități ființiale la capătul căreia în viziunea ateistă se află descompunerea.
Mentalul este o fabrică care produce idei, concepții și raționamente care dacă sunt elaborate într-o viziune sincretică, construiesc dialectica care transmută aporia ateismului în aporia lui Dumnezeu căreia eshatologia caută să-i transsubstanțieze imposibilul în posibil.
Eshatologia este o religie în sine, cine crede în ea își vede destinul individual legat la destinul suprem.
Omul din punctul de vedere al antropogenezei se află într-un stadiu provizoriu și tranzitoriu, iar destinul final al omului trebuie să aibă ca destinație definitivă și ireversibilă divinul și divinitatea aflate în spațiile pure și perfecte conduse de savaot.
Adicția lasă o engramă care când devine evanescentă, apare un gol imens care anihilează activitatea entităților interioare și golul se revarsă în realitatea percepută prin prisma adicției care intensifică viciul și are pusee ce-l apropie pe omul străbătut de adicție de suicid.
Engrama poate induce o plăcere absconsă imprimată în memorie care atunci când dispare, suferința obscură ia forma vacuității, lipsei și dorinței nesatisfăcute.
Adicția schilodește voința de care omul are nevoie în călătoria sa prin timp.
Antitezele sunt integrate de maniheism și caută extremele, inserând în contradicții paradoxurile.
Un cuvânt care să conțină o antiteză este ostracizat, căci el se anihilează pe sine însuși atâta timp cât conține două contrarii. Cuvântul trebuie să conțină doar sinonime, care cu cât sunt mai multe, cu atât cuvântul este mai cuprinzător, mai elastic și mai exponențial.
Cuvintele esențiale sunt fructificate de filozofie care face din ele cuvinte de nivel 0, 1 sau 2, de la care se ramifică celelalte cuvinte.