Suave flori, iubite lăcrămioare,
Podoabe-alese ale primăverii,
Ivite-n umbra unui codru-adânc,
În leagănul tăcerii.
Înlăcrimate-n pur argint,
Eu văd în voi lumina radioasă
Chemându-mă pe calea gândului, acasă…

Privind la voi, pe mama o zăresc
Cu ochii blânzi, cu chipul îngeresc
Şi-n ochi o lacrimă-mi răsare,
Şi lacrima se contopeşte-n floare.

Pe când eram micuţă, la vatra părintească,
V-am răsădit, adeseori, în glia strămoşească
Cu mama ce vă–ngrijea duioasă.
Apoi, când eu crescui mai mare,
Iar dragostea mă-nvăluia-n a ei vâltoare,
Am răsădit iubitului, în zi senină,
Un strat de lăcrămioare
Lângă portiţa din grădină.

Astăzi, când vă privesc cu nostalgie
Plăpânzii stropi de mici mărgăritare,
Simt că-mi redaţi parfumul dulce-al tinereţii
Şi-n taină-mi luminaţi cărarea vieţii.