Adică vrei să spui că timpul e independent de spațiu, sau că nu se asociază mereu cu acesta? Posibil.

Într-un fel, timpul apare oarecum mai apropiat de ”spirit”, mai inefabil – pentru orice om, chiar fără cunoștințe de specialitate – în timp ce spațiul apare a fi mai concret, mai apropiat de ”materie”. Cunoaștem timpul numai prin măsurare cu diverse instrumente, dar și spațiul la fel, în esență. În dex, și în edițiile recente unde s-a renunțat la ideologia materialistă, totuși definițiile celor două dimensiuni sunt similare – vezi de exemplu dex 2009, timpul este: ”Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului,” iar în dicționarele vechi din alt timp politic erau și mai apropiate. Dex 1998 – timpul este ”Dimensiune a Universului…”

În general, dacă nu înțeleg ceva, orice, caut în dicționarul explicativ sau etimologic. Toate neînțelegerile care există între colocutori apar datorită faptului că ei nu posedă aceleași concepte, cu aceleași înțelesuri.

Mă bucur mult că am discutat cu tine despre aceste idei. Dacă dorești, mă găsești la adresa mea de mail, Crismonimold1971@gmail.com, unde putem continua discuția și eventual îmi poți trimite o copie a cărții tale cu părerile tale personale din 2016.

Așa, eu nu pot înțelege ce înțelegi tu prin dinamicitatea spațiu-timp sau de ce timpul e ”mai puțin dinamic” decât spațiul. Sau prin influența reciprocă dar inegală dintre spațiu și timp. Eu mă gândesc că e de ajuns să existe transformări – fiindcă Universul nu e static, findcă există mișcarea browniană datorată mărimii fizice a temperaturii etc. – și atunci există și timp. Dar și spațiu, legat de timp. Dacă eu, ca om, mă plimb pe stradă, ceea ce este ceva dinamic, adică o transformare, am deci o viteză și deci există timp și spațiu.

În plus, eu consider că Universul e infinit, nu e finit cum spui tu. Dacă ar fi finit, ar fi și mai clar că timpul și spațiul sunt categorii analoge, așa cum scrie în dicționare de multe decenii, indiferent de schimbări ale orientărilor științifice. Chiar și într-un Unives infinit, acest lucru mi se pare clar. Dar poate privim alte realități și alte înțelesuri și de aceea nu ne înțelegem.

P.S. – dicționarele sunt baza și sunt mai importante decât ”informațiile generale etc.” la care te referi tu.
Duminică plăcută îți doresc.

Încă un ultim lucru esențial, de fapt o axiomă logică (fiindcă la baza oricărei teorii stă logica), este faptul că conceptele aparent simple – cum ar fi timpul și spațiul, par mai greu de definit sau de înțeles, datorită ubicuității sau universalității lor.
De aceea oamenii le pot prinde esența prin inducție, plecând de la cazuri particulare și acele cazuri particulare sunt mai complexe în aparență – cum ar fi viteza unui corp în mișcare față de spațiul străbătut în timp. Caută în dicționar cuvântul inducție.
O altă teorie a mea și mai mult ca sigur o explicație logică simplă pe care o înțelege orice gânditor, se referă la mecanismul bazal al cunoașterii sau fenomenologia cunoașterii. Acest lucru se obține, în general, prin trecerea repetată și succesivă de la inducție la deducție. Ceea ce mulți numesc sistemul teză-antiteză-sinteză, adică raționament prin reducere la absurd, este pentru mine sistemul inducție – deducție – adevăr final, un lucru propriu gândirii umane, care, din punct de vedere neurofiziologic, este marcată de procesele de excitație și inhibiție corticală, care se determină unul pe celălalt. La fel, și inducția duce în mod necesar la deducție și deducția la inducție ș.a.m.d. Exercițiul gândirii în forma teză-antiteză-siteză este un algoritm care furnizează adevăruri segmentare, de moment. Mecanismul inducție-deducție – inducție - adevăr este un fenomen in extenso.
Nu voi mai adăuga nimic aici.

Erată – de fapt, într-un Univers finit,cum spune acea persoană, spațiul și timpul ar fi disjuncte. Mă tem că ea înțelege prin Univers Spațiul. Sau altceva, poate consideră că Spațiul și Timpul și Universul sunt finite, toate trei. Ea spune despre teoria Începutului, deci vede timpul fnit. Cum să fie infinit ceva care are un început? Sau poate ea vede un anumit fel de haos înaintea apariției Universului. Eu cred că, chiar dacă a existat Big Bang-ul, tot Univers era și înnainte, eu nu cunosc alt cuvânt și oamenii nu pot ști nimic despre ceea ce ei nu pot numi în cuvinte. Poate ea vede Universul finit, dar Spațiul infinit, și Timpul la fel, eu nu am de unde să știu fiindcă nu cunosc ideile ei, și eu folosesc aproape mereu sensurile din dicționar, clădind idei mai complexe uneori cu aceste sensuri propriu-zise. În realitate, filozofia și orice cunoaștere finală este tautologică. E un sistem închis – cunoașterea deplină, a esențelor, a primordiilor etc.

Am fost înrrebată indirect de ce Einstein - Ein-Stein - (într-un citat celebru) considera că prostia omenească e infinită, dar Universul nu este în mod cert infinit. Nu știu de ce, în cazul în care el chiar asta a spus. Eu cred invers, mi se pare mai logic. Dar Einstein a fost din generația celor care au trecut prin două războaie mondiale, un lucru care pare aproape fantastic.

24 noiembrie 2019