poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-09-11 | |
Pe un site de vânzări biciclete, un stop spate e prezentat drept ”Lumină personală Lucina”
Dumitru Buzatu, PSD, urlând la Digi24: ”Ce vină are PSD că polițistul de la 112 nu știe să vorbească?” Ca să beneficiezi de ”drepturile omului”, ar trebui, înainte de toate, să fii om. ”Mult mai târziu, în vârstă deja, la balamuc, după câteva luni de depresie scârboasă, mi-am vomitat definitiv plictiseala impardonabilă de a muri...” (Emil Brumaru, interviu Dilemateca 2010, cu Marius Chivu) ”Voi, de rugă ascuțite / cuțite / ale tăcerii mele...” (Celan) Privesc cu duioșie la tinerii care spun ”Nu mai pot”. E atât de mult de când eram și eu ca ei ... Se tace prea mult în preajma cuvintelor mele. Ochiul canistră Ochiul damigeană Ochiul cisternă. Spui mereu lumea în care trăim, lumea în care trăim, lumea în care trăim... dar toți o înfruntăm, în fiecare clipă! iată de pildă, în această seară de vară, pe stradă există picioare de femei cu degetele foarte frumos și exact vopsite în roșu în verde în albastru gherete de înghețată frumos colorate și acolo, la Moșilor colț cu Carol ușa aceea înaltă, ca o fată tristă, de la balconul Art Nouveau, luminând din interior care te-a făcut să îngenunchezi pe trotuarul pustiu... apoi băncile și ele sunt din această lume și pe ele trebuie să le înfrunți băncile frumos lustruite ca mobila dintr-o bibliotecă englezească pline de peturi și coji de semințe și toți acești oameni posaci care-ți trec prin față, semănând cu Gheorghe Dincă și toate fetițele acestea de 15 ani care apleacă privirea atunci când o întâlnesc pe a ta și tu ești un gheorghedincă în orașul acesta majoritatea mașinilor opresc încă la roșu și pornesc la verde e pace! Inima mea e un uger mulge-mă senti! Dacă eu aș fi unul din tipii cu care mă întâlnesc zilnic... unul mai așa altul mai așa. Dar eu cum sunt? Eu nu mă văd niciodată. Eu sunt la comenzile unui batiscaf. Un miel cu capul lui Al Pacino repetă la infinit: Eddie Barzoon, Eddie Barzoon.... Semnal de larmă... Îmi este rușine pentru cei incapabili de rușine. Virtualizarea capacității de a face rău? Anihilarea capacității de a face rău fizic, sânge, războaie etc, prin virtualizare online? Marele Marginal... Dacă m-aș vedea și pe mine printre oamenii pe care-i văd zilnic pe stradă... Oamenii ăștia cu copii în cărucior, pe umeri, în brațe... chiar știu ce fac? Ce au făcut? Plantă sădită în gard în scândură în scânduri cu rădăcinile înfipte în lemn ca niște săgeți poate că acesta e un poem dar ce e de spus rămâne mereu nespus... mâna cu pix tremură pe hârtie ca un seismograf cutremurul vineri apoi nu mai vineri mori de vânt mori de uitare mori de cancer, de tăcere, de durere de boala tăcerii horcăind printre versuri cu râme interioare... Străin pe viață ”... stă pe vine la hotar / și pe bleu stins jură iar ...” (Celan) De ce mă recunosc în aceste versuri ca într-o oglindă? Ce am eu cu statul pe vine? Care hotar? Mie nu-mi place să jur și nu înțeleg nuanța bleu stins. Timp mâlos. Mă trezesc, mă spăl, beau cafeaua de dimineață, simt că mă înviorez, apoi brusc, eu mie însumi îmi dispar de pe radar... Inimă de copil aruncată printre oameni, ca într-un cuptor cu microunde, se coace, se întărește ... ”Tu, capul meu, cu goana ta albastră / De ce mă faci să sufăr fără rost?” (Esenin) ”Ci săltați-mi, labe ale lumii, ciutura tristeților la cer” (Idem) ”N-ai să cânți nici soarele, nici clipa N-ai să vezi pe geamuri raiul sfânt Precum moara fâlfâind aripa Nu poate zbura de pe pământ...” (Idem) Balada oamenilor moi. Bă, pe tine te-a întrebat cineva dacă vrei să te naști? 52 de ani ca 52 de metri de intestine atârnând dintr-un pântece Oare nu ar trebui să căutăm spermatozoizi în jetul de șampanie? De ce, în loc să adorm, gândesc: La autopsie i-au găsit în plămâni țigări întregi, nefumate, pentru că el le sorbea, nu le fuma? Pocnesc corzile minții ca un sutien din pricina sânilor excitați... Eu știu că ielele lui Eminescu sunt în copaci, acolo unde spune el că sunt... și uneori ies Faptul acesta, că nu ne putem vedea propria persoană printre ceilalți oameni de pe stradă, prezența, haloul, energia pe care o emitem...ticurile, grimasele, mirosul, calitatea zâmbetului Șerban = trup zvelt, suflet în cârje Pasărea Emu nu poate păși înapoi. Bătrâne, pe unde ți-ai lăsat marea? Moliile nu au stomac iar laptele cămilei nu se încheagă. asta e poezia, asta e viațamea crocodilii nu-și pot mișca limba iar sângele păianjenilor este transparent asta e poezia, asta e viațamea 14 august 1089: Henric al IV-lea, Împăratul Sfântului Imperiu Roman se căsătorește cu Eupraxia asta e poezia, asta e viațamea N-am simțit niciodată tresăritul celor cărora le trimiteam versuri dar am fost fericit mereu trimițând versuri Tresăritul e acolo, Răsare! Tendința magnetică de a munci, de a le face pe toate, de a le ușura sarcina, în speranța că vor avea timp să redevină oameni ... să te poți din nou juca cu ei, râde, ca la început Presiunea acestei lumi este atât de mare, încât eu însumi nu pot fi încât eu însumi cu frații mei nu pot fi eu însumi ci doar o monedă o bucată de metal din care a fost furată cea de a treia dimensiune noi, frații mei de specie, noi cei care la un moment dat, pe vremea lui Thot sau a lui Platon să zicem pe vremea Valhallei să zicem sau a lui Socrate, eram pe punctul de a cuceri cea de a 4-a dimensiune acum, din pricina acestei Enorme Presiuni pe care am creat-o în jurul nostru ne-am pierdut-o și pe a Treia... Sting lumina și mă întorc pe burtă ca să adorm ca un taur în flăcări ca o combină care înghite Grâul Tot Mult prea rapid mi se modifică percepțiile un fir de praf de pe noptieră devine o Sahară și astfel adorm ca un taur în flăcări ca o combină care înghite Grâul Tot. Sub privirile semenilor mei mintea mea devine o foarfecă Ei știu, și păstrează distanța... Așteaptă să fac un pas greșit, ca să râdă Dar până atunci își păstrează neclintită sobrietatea Nu, nu moartea e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate