iubirea - pisică de mare cu gheara
veninoasă
se certa pentru sufletul meu
a fost o vreme când ne îmbrățișam copiii
și uitam că timpul nu întoarce obrazul

îmi ajustam privirea după sunetul anilor optzeci
aveam sentimentul că ies din rolul social
pentru a împrumuta din
vibrația joasă a geniului
naivii confundă înălțimea cu viața
lumina cu spațiul dintre cuvinte
punctul cu sfârșitul durerii

cu o mână pe sânul lăsat să dea rod
între lumea de dinainte de beatles și arta negației
trăiam necunoașterea morții
pe verticala închipuită de materialismul orb
coborât din sincretismul timpuriu
al primului zeu închipuit de rugăciunea unui sărut
înainte să fie lăsat să respire

așa cum cei privilegiați ating fundul mării
râdeam de câte firimituri împrăștie ideile scrise în palmă
un fel de copiuță din care plăteam pentru dreptul de a inventa
matematic
scopul tăcerii din tragediile antice

îndrăgostit ca de cea mai apropiată sursă
de apă
voi scrie o carte ale cărei litere să te ducă în viitor
cincizeci de ani
cititorule
cu mișcări de gângănii la revărsatul zorilor
când sângele rămas pe antene trădează faptul că niciun vampir nu e sigur
că ar putea rezista trei zile
îngropat în lumină
lângă cartea ale cărei litere intră prin piele
ale cărei idei își fac din minciună chip cioplit
ale cărei puteri învață cum să prinzi soarele cu frânghia de rufe

îți voi scoate dintre umeri gândul tinereții fără bătrânețe
voi spune amin după fiecare înghițitură din apa care picură
milimetric
de parcă mi-ar lua apărarea
s-a oprit din aruncatul pietrei

îngerul meu - un om ce cheamă spiritele